LUMEA LUI DEDE'S

de la ruşi la Morteni

Cum e să îi aştepţi o viaţă pe americani şi ei să vină la tine în pragul uşii direct de la Moscova. La scară mică am păţit-o eu. Dacă nu am mai spus-o, repet: sunt colecţionar de brichete zippo. Acestea sunt produse în Bradford USA. Aflat în plin proces de hăiture a acestor produse care practic nu-mi folosesc la nimic am avut parte de o surpriză mai mare decât victoria sârbilor la Constanţa. Pe ruta Moscova – Morteni – Bucureşti mi-a parvenit o brichetă zippo, produsă cu destul de mulţi ani în urmă. Dacă am pretenţia să fiţi în stare să localizaţi pe hartă Moscova şi Bucureştiul, despre Morteni vă ofer eu câteva date. E foarte simplu se află extrem de aproape de Ţăvârlău la trei paşi de Vultureanca. Despre celebrele geavrele din Morteni şi o revoluţie anti-comunistă petrecută în anii colectivizării voi reveni cu altă ocazie. Deci, dacă sunteţi colecţionari de brichete Zippo nu ocoliţi satul Morteni.
Update
O precizare esenţială am omis să fac, bricheta mi-a parvenit pe filiera Bogdan – Geru (ambele sunt nume de familie).

Alb – negru

Fan declarat al filmelor vechi, gust oricând cu plăcere un western, mai ales dacă e produs cu minim 5-6 ani înainte de venirea mea pe lume. Aflat în plin proces de dezgropat pelicule, am servit în alb şi negru un HIGH NOON din 1952. Cu 4 oscaruri în tolbă, filmul este un western clasic, care zugrăveşte o lume interesantă. Reţeta e simplă, avem un tip cinstit, întâmplător şerif, un infractor fără scrupule şi la mijloc, pe post de umplutură care cade greu la stomac, o întreagă societate paralizată de frică şi interese meschine care nu este capabilă să intervină în favoarea dreptăţii. Evident că nu doar la Guerilla “binili învinge”.
Şi care e poanta? Nici una, dar dacă toată lumea discută despre filmele noi pe care le-a văzut de ce să nu bag şi eu la înaintare vechiturile.

HIGH NOON

Cândva pe aici ….

Pădurea copilăriei. Sună frumos, te gândeşti automat la celebrul vers din clasa a 5-a, înghiţit pe nemestecate: ” Fiind băiet păduri cutreieram. Şi mă culcam ades lângă izvor”. De cutreierat le cutreieram, dar lângă izvor nu prea aveam obiceiul să mă culc pentru că la vremea aceea cum vedeam un fir de apă puneam mâna pe scule, penetram o râmă şi speram să agăţ ceva. Să revenim printre pomi. Am avut şi încă mai am plăcerea să merg prin pădurile de pe malul Argeşului să culeg urzici sau ciuperci. Asta am făcut şi săptămâna trecută. Am mers la sigur, am un loc, bine ştiut, unde recolta de urzici e bogată. Nu m-am înşelat nici de această dată, am dat de urzici, dar în loc de pădure am mai găsit doar ce se vede în imagine. Cu o astfel de exemplificare nici nu mai îndrăznesc să mă întind la poveşti vânătoreşti, par neserios.Cei drept în ultimii ani observasem că pomii copilăriei se mai răriseră, dar acum am găsit o “chelie deasă”. Consătenii mei văd că nu mai ştiu de glumă şi îmi bagă pe foc martorii copilăriei. Mai am o singură speranţă, să vină Tatulici să ne reîmpădurească în direct.

Cenuşă

Curiozitatea a omorât pisica. Ce rău putea însă să-mi facă sondarea interiorului unei sobe. Chiar dacă nu pare, lemnul încă arde. Un interior rece care emană multă căldură. Aşa se întâmplă şi cu anumiţi oameni, poza diferă mult de realitate. În final totul se transformă în cenuşă.

greu de mulţumit

Am bunul obicei să discut cu oameni ceva mai bătrâni, dacă îmi este permisă exprimarea mai bolovănoasă, şi culmea îi şi ascult. Constat însă că odată cu înaintarea în vârstă oamenii devin tot mai greu de mulţumit. Spre exemplu criza nu-i impresionează absolut deloc. “Păi se compară ce a acuma cu ce a fost după război? Asta e joacă. Când o să mâncam pâine de tărâţe cu zarzăre verzi şi o să umblăm desculţi pe stradă atunci să ne plângem”, am auzit de curând de la cineva care părea să ştie ce vorbeşte.
E un punct de vedere. Dacă aveau rate la banci nu am îndrăznit să-i întreb. Ceva cuiva tot datorau şi ei.

Colţul blocului

Am un motiv de reală satisfacţie. Dacă ştii unde să te plasezi şi eşti suficient de atent, chiar şi din Bucureşti poţi vedea cerul. Clar şi albastru, aşa cum l-au făcut părinţii lui, căci toate pe lumea asta au cel puţin un părinte. Nu exagerez decât parţial, am stat câţiva ani buni într-o zonă a acestui oraş de unde trebuia să plec pentru a constata că a venit primăvara, pomii reprezentau o raritate iar iarbă nu vedeai decât în pliculeţe, dar şi asta după lăsarea întunericului. Betonul avea (şi bănuiesc că încă mai are) aceeaşi culoare tot timpul anului, aşa a vrut mama lui, betoniera.

Import

Am importat puţină primăvară la preţ redus.

Dincolo de geam încă se mai află o iarnă în criză, cu febră destul de mare, nasul înfundat şi uşoare accese de tuse.

Cum Floricel s-a apucat de spionaj, sper ca zambilele din imagine să nu îmi vândă chiar toate secretele primului venit.

zippo

Că sunt un tip pasional cred că ştiu toţi cei care mă cunosc. Ca într-o lume normală şi în Lumea lui Dedes unele pasiuni se nasc, altele mor. Cum nu îmi permit să strâng motociclete, maşini sau amante, mă orientez şi eu din mers.

Mai nou sunt un aprig colecţionar de brichete tip zippo şi nu numai. Dacă sunt bolnave şi rănite le îngrijesc şi le repun pe picioare. Ştiu că nu e lucrativ să ai astfel de pasiuni în vremuri de criză, dar îmi asum riscul.