LUMEA LUI DEDE'S

Nesimţire

Pe zi ce trece cred că devin tot mai nesimţitor. Avem o criză economică mare cât toate zilele, gripa porcină aleargă dezpletită prin toată lumea şi mai face şi victime, iar de cutremur ce să mai zic şi eu o face suficient Dan Diaconescu şi colac peste o pupăză mituită  FC Argeş este în pragul retrogradării. Multiple necazuri pe cap de locuitor şi eu în continuare dorm liniştit, mă gândesc la concediu şi la o eventuală zi liberă de 1 mai, caut brichete pe okazii, citesc, văd şi câte un film, în general nu fac nimic pentru a stopa sau a preîntâmpina toate aceste nenorociri care se învârt în jurul meu. Ar trebui să-mi fie ruşine, dar culmea nu îmi este.

Puşcă şi cureaua lată

Ce aş fi fost dacă nu dacă nu mă capitalizam? Conform fotografiei aş fi putut îmbrăţişa meseria de căruţaş.

Nu mă pricep la cabaline dar de dragul de a o lungi mă şi închipui călare pe situaţie mânând “doi cai frumoşi”.

Song

LA PASTI

George Cosbuc

Prin pomi e ciripit si cant,
Vazduhu-i plin de-un rosu soare,
Si salciile-n alba floare
E pace-n cer si pe pamant.
Rasuflul cald al primaverii
Adus-a zilele-nvierii.
Si cat e de frumos in sat!
Crestinii vin tacuti din vale
Si doi de se-ntalnesc in cale
Isi zic: Hristos a inviat!
Si rade-atata sarbatoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Si-un vant de-abia clatinitor
Sopteste din vazduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburarii lor!
Si pomii fruntile-si scoboara
Ca Duhul Sfant prin aer zboara.
E liniste. Si din altar
Cantarea-n stihuri repetate
Departe pana-n vai strabate
Si clopotele canta rar:
Ah, Doamne! Sa le-auzi din vale
Cum rad a drag si plang a jale!
Biserica, pe deal mai sus,
E plina astazi de lumina,
Ca-ntreaga lume este plina
De-acelasi gand, din cer adus:
In fapta noastra ni e soartea
Si viata este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetisor
Neveste tinere si fete,
Batrani cu iarna vietii-n plete;
Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovaind cate-o batrana
Cu micul ei nepot de mana.
Ah, iar in minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu stiu ca si-n aceste zile
Tu plangi pe-al tau copil dorit!
La zambet cerul azi ne cheama
Sunt Pastile! Nu plange, mama!

Înjurături

Din când în când (dar mai ales din cand) mi se întâmplă să ajung în studioul unei televiziuni în calitate de dătător cu părerea pe teme sportive.

Ultima astfel de experienţă mi-a produs o plăcere deosebită. Printr-o anume conjunctură am fost nevoit să iau apărarea fotbalistului Dobrin şi antrenorului Hagi. Ştiu, nu era nevoie de argumentele mele, au servit ei destule de-a lungul a două cariere aparent opuse. 

Deoarece am spus că omul care susţine cum că Dobrin ar fi cărat cel mult apa actualilor fotbalişti (o chestiune legată de viteza de acum a fotbalului) bate câmpii şi că antrenorul Hagi nu este mai slab decât majoritatea tehnicienilor din fotbalul nostru , am avut parte de un val de înjurături oferite în timpul şi după respectiva emisiune. 

E pentru prima oară când am fost mândru că sunt înjurat.

P.S. Am văzut dvd-ul Dobrin, oferit de Gazeta Sporturilor. Într-adevăr nu există nici o legătură între actualii fotbalişti şi Dobrin.

Cel mai iubit dintre Gigi

<”Domnilor, începu el, cu ajutorul acestui instrument ingenios, numit cosor, o sã învãţãm împreunã sã facem lucruri foarte utile oamenilor, ţãranilor în special, dar şi altor categorii, şi anume: coşuri! Ce este un coş? Este un obiect de nuiele, cu o capacitate anumitã de încãrcare, de pildã, coşuri pentru porumb, cu care se încarcã o cãruţã direct de pe ogor şi a cãrui capacitate, în porumb brut, coincide, dupã curãţare, cu un dublu-decalitru. În ingeniozitatea sa, fãrã sã mãsoare cu nimic, ţãranul îşi împleteşte un coş care îi permite sã-şi evalueze fãrã alte mãsurãtori recolta sa de porumb pe un pogon, adicã numãra cîte coşuri a adus acasã şi ştie cîte duble a fãcut, calcul care îi permite sã-şi dea seama cît poate sã vîndã pe piaţã şi cît sã-i rãmînã pentru hrana sa zilnicã, pentru însãmînţat şi pentru orãtãniile pe care le are el în curtea sa…”
Gîtul miniştrilor, matematicienilor, inginerilor se întinse la auzul acestui început de prelegere, asemeni şcolarilor cuminţi care încã nu înţeleg ceea ce li se spune dar al cãror instinct îi ţine în bancã holbaţi, sã se strãduiascã şi sã înveţe totuşi. “Pentru aceasta, continuã individul, cineva s-a gîndit sã vinã în ajutorul ţãranilor şi a inventat acest instrument mai ingenios decît bricegele lor. Astfel a apãrut cosorul zis al lui Moceanu, fiindcã aşa îl chema pe inventator. El e compus din douã pãrţi, partea lemnoasã (şi ne-o arãtã) şi partea fieroasã! Deci, sã recapitulãm pe scurt: Cosorul lui Moceanu a fost inventat de Moceanu. El se compune…” “…din douã pãrţi”, se auzirã deodatã vocile ascultãtorilor. Încîntat şi surprins, individul surîse în sine. “Partea lemn…” zise el… “…oasã”, îl completã auditoriul… şi partea fier…” “…oasã”, se ridicarã vocile noastre. “Domnilor, exclamã individul (şi îşi propti o clipã bãrbia în piept de satisfacţie), e o adevãratã plãcere sã ai de-a face cu intelectuali.”>
(Cel mai iubit dintre pământeni – Marin Preda)

Deci, Gigi să recapitulăm. Tablele au o parte lemn…oasă şi o parte os…oasă.

Un popor care nu a comentat aproape nimic când generaţii întregi de intelectuali au murit  în puşcăriile comuniste nu mai doarme de când Gigi se află în arest.

De-abia plecaseşi

(Tudor Arghezi)

De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam si să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?