LUMEA LUI DEDE'S

Luni

În sfârşit avem parte de un început de toamnă bine regizat. Nici un ingredient nu lipseşte, inclusiv ziua de luni cu ploaie. Buzduganul mirosurilor îmi bătea în poartă de două săptămâni cu aromă de vinete coapte şi ardei perpeliţi la foc mic, dar gradele de afară mă ţineau bine ancorat de vară. Marele avantaj al toamnei este că îţi poţi permite să fii oricând nostalgic fără să fii considerat penibil.

Şi pentru că doar azi nu e septembrie, m-am surprins uşor emoţionat când am achiziţionat un nou ghiozdan care nu îmi este sortit.

Bonjour tristesse

O carte

 Am revăzut în această dimineaţă celebrul film Fahrenheit 451 al lui Truffaut.  Pentru cine nu a citit cartea lui Ray Bradbury sau nu a văzut pelicula poate afla câte ceva, pe scurt şi destul de sec,  de aici .

Automat am ajuns să-mi pun întrebarea, dacă ar fi să trăiesc astfel de vremuri, ce carte aş vrea să memorez? Deşi mă dau patriot, primul titlu care mi-a venit în minte a fost “O zi mai lungă decât veacul” a lui Cinghiz Aitmatov.

Albatrosul ucis

.

de Nicolae Labiş

Când dintre pomi spre mare se răsucise vîntul,
Şi-n catifeaua umbrei nisipul amorţea,
L-a scos un val afară cu grijă aşezându-l
Pe-un cimitir de scoici ce strălucea.

La marginea vieţii clocotitoare-a mării
Stă nefiresc de ţeapăn, trufaş, însă răpus.
Priveşte încă parcă talazurile zării
Cu gâtul galeş îndoit în sus.

Murdare şi sărate-s aripile-i deschise,
Furtuna ce-l izbise îi cântă-un surd prohod,
Lucesc multicolore în juru-i scoici ucise
Al căror miez caldurile îl rod.

De valuri aruncate pe ţărmul sec şi tare
Muriră fără luptă sclipind acum bogat.
Le tulbură lumina lor albă, orbitoare,
Aripa lui cu mâl întunecat.

Deasupra ţipă-n aer dansând în salturi bruşte,
Sfidând nemărginirea, un tânăr pescăruş.
Războinicul furtunii zvârlit între moluşte
Răsfrânge-n ochiu-i stins un nou urcuş.

Când se-nteţeşte briza aripa-i se-nfioară
Şi, renviat o clipă de-un nevăzut îndemn,
Îţi pare ca zbura-va din nou, ultima oară,
Spre-un cimitir mai sobru şi mai demn.

Cioace

Uneori mă simt

exact ca personajul din imagine.

Nu singur

ci cu ciocul căscat.

Nu de uimire

nici de sete sau foame.

Două bune

Am reuşit un procentaj de senzaţie în ultimele două zile, am văzut două filme(de fapt unul l-am re) şi ambele  mi-au plăcut foarte tare. Cool hand Luke (1967) şi Midnight Cowboy (1969). Să mă lansez în aprecieri sofisticate ar fi curată sinucidere, mai ales că am încercat să-l povestesc în câteva cuvinte pe cele de-al doilea şi după prima frază reieşea că tocmai vizionasem o comedie burlescă. Şi nu e deloc aşa. Două filme despre cum sfârşesc visele. Cum sfârşesc? Cred că deja ştiţi şi singuri.

Eroisme

Miercuri seara mi-am servit porţia de eroism. În primă fază cu ocazia  meciului dintre FC Timişoara şi Şahtior Doneţk. Mijloace puţine, la noi, bani mulţi, la ei, ambiţie uriaşă, la noi, automulţumire, la ei. Timişorenii, nu ştiu dacă se găseşte măcar unul în echipa lui Sabău, dar zic şi eu, s-au comportat aproape eroic (dacă este permis termenul la un meci de fotbal). Imediat după asta am servit, în reluare, un film cu mulţi eroi scoţieni, Braveheart. Cum faptele de vitejie mă inspiră, trebuia să fac şi eu ceva după atâtea eroisme.

M-am culcat.

Fructul naţional

Dacă am băgat două prune nu puteam să ignor suratele lor mai puţin apreciate, corcoduşele (zarzăre cum se spune în zona mea – am avut o discuţie pe această temă în urmă cu un an cu pantacruel şi verbiaj).

După umila mea părere acesta este fructul nostru naţional. Nu-l cultivă nimeni, trăieşte în semiilegalitate, e bun să acrească o ciorbă la tinereţe, merge de o peltea la maturitate şi oferă o ţuică sprinţară la bătrâneţe. La o adică dacă e sărăcia e mare, a venit iarna şi nu ai ce lemne să bagi în sobă el este primul sacrificat din ogradă.

Ochii lui Dobrin

O fotografie, doua prune, doi vecini, nişte amintiri. Executând o fotografie unui grup de vecini aflaţi pe bancă (asta nu dă credite şi nici nu umblă la dobânzi) de la poartă am fost nevoit să le arăt acestora şi produsul finit. O mişcare mult prea rapidă (încă sunt capabil de astfel de lucruri) a făcut ca pe ecran să apară şi o fotografie făcută cu câteva minute mai devreme. În faţa a două prune agăţate din toată fiinţa lor (o singură fiinţă pentru că aveau o coadă aproximativ comună) de craca mamă am auzit, pe mai multe voci: “Aaaaaa, uite şi ochii lui Dobrin!”. Asta înţeleg eu prin brand întipărit în memoria colectivă.

PS a revenit Mondiala.

Tot ce am pescuit vara asta

Neputinţa -neputinţei. Nici măcar capturarea acestei imagini nu-mi aparţine. Fotografia a fost realizată de doamna Dede’s  la Târgul de Antichităţi.