. de Nicolae Labiş Când dintre pomi spre mare se răsucise vîntul, Şi-n catifeaua umbrei nisipul amorţea, L-a scos un val afară cu grijă aşezându-l Pe-un cimitir de scoici ce strălucea. La marginea vieţii clocotitoare-a mării Stă nefiresc de ţeapăn, trufaş, însă răpus. Priveşte încă parcă talazurile…
