LUMEA LUI DEDE'S

Radu Captari

Că tot am adus vorba de frigul de la ruşi trebuie să recunosc că am şi un mic antidot, muzical. Merge la fix servit cu un ceai fierbinte sau o vodkă mică. În seara de Revelion l-am descoperit pe Radu Captari, un român care cântă ca un rus veritabil.

RADU CAPTARI

Inregistrarea nu este cea mai fericită, dar esenţa contează.

Siberia noastră

Cred că pofta de o iarnă sănătoasă ne-a cam trecut.

Ne-am lămurit şi cu Siberia, e bună în filme şi în cărţi.

Curaj

Curajul are diverse forme. Am descoperit una dintre ele . Iată ingredientele: iarnă, undeva la ţară în plină câmpie, -15 grade, două-trei beri băute la ceas de seară.  Acum acţiunea: se face de 3 dimineaţa, cocoşii nu mai cântă de frig dar tu simţi că ai exagerat cu lichidele înainte de culcare. Cu toate acestea bunul simţ nu te-a părăsit şi decizi că nu e cazul să deranjezi pe toată lumea pentru a merge să foloseşti baia din casă, dispusă absolut strategic, aşa că apelezi la  clasicul wc din fundul curţii. În plină acţiune, după ce parcurgi primii 50 de metri, îţi dai seama că ai avut un curaj nebunesc să ieşi afară într-o pijama destul de subţire. Ajuns la destinaţie constaţi  că aproape ai uitat de ce te afli acolo şi din cauza gerului instrumentarul e aproape nefuncţional. Un singur gând te domină, să faci cale întoarsă şi să te bagi sub plapumă. Gândit şi făcut.  Cocoşii nu cântă nici la 5 dimineaţa, probabil au murit în grup, dar tu simţi că ai o datorie. Să fie sănatoasă, nu mai ai curaj chiar dacă ţi-ai pune un cojoc în spinare, dar încă ai bun simţ. E ora 8 dimineaţa şi cocoşii reveniţi la viaţă vor să înghită nişte boabe şi tocmai de aceea fac gălagie. Te poţi mişca liber prin casă şi scapi de orice apăsare. Concluzia e simplă, bunul simţ poate duce uneori la situaţii explozive.

Tehnologie şi suflet

Sunt acuzat că pur şi simplu îmi bat joc de tehnologie, că o folosesc total anapoda. Nu înţeleg de ce. Ce e rău să asculţi “Antena satelor” la laptop, emisiunea de folk “Omul cu chitara” la telefonul mobil şi la mp4 să mă delectez cu Tudor Gheorghe. Ăsta sunt eu, un corp în continuă schimbare care administrează un suflet rămas pe loc.

ANTIPRIMĂVARA

Unchiul Jules

Într-o perioadă în care gust cu lingura mare din zeama amară a maturităţii, la primele ore ale unei dimineţi de 13 mi-a intrat în casă o bucăţică din copilărie. Chiar dacă nu mă omor după marii strategi de la Adevărul, faptul că mi-au înlesnit reîntâlnirea cu Jules Verne îi spală în ochii mei de multe păcate. Aproape toată colecţia publicată în urmă cu 30 de ani se află în casa părinţilor, dar niciodată nu am îndrăznit să dizloc volumele din acel loc pentru a nu rupe ceva din magia perioadei în care le citeam cu maximă satisfacţie. Culmea, vremurile sunt cam aceleaşi cenuşii şi îmbibate de sărăcie, marea schimbare este dată de faptul  că acum eu mă aflu la timona familiei şi nu mă dovedesc a fi cel mai iscusit marinar. De fapt e un defect ereditar, nu ştim cum să navigăm în ape tulburi.

Nici o întâlnire plăcută nu trebuie să nu fie mânjită cu puţin dezgust. Pensionari care nu cred că au mai citit ceva de cel puţin 30 de ani(dacă or fi citit ceva în viaţa lor) defilau cu câte 5-6 volume, “să fie acolo dacă tot sunt la 1,2 lei bucata”.

Onoare muncii

Zilele trecute spuneam ceva de cum o luăm de la capăt. De cap să-mi fie. Vreau să văd acum cât de dibaci sunt şi cum găsesc eu capătul corect de la care să reîncep treaba. Am mai trecut prin asta şi am fost deosebit de inspirat în alegerile făcute(da, erau vremuri când puteai să şi alegi).

Dar decât să ne supărăm mai bine o poezie să recităm.

Poezia muncii
(George Topârceanu)

Rumegând cocenii de pe lânga jug,
S-a ‘ntrebat odata boul de la plug:

- Doamne, pe când alţii huzuresc mereu,
Pentru ce, eu singur, să muncesc din greu?

La întrebarea asta, un prelung ecou
I-a raspuns din slavă:

Pentru că eşti bou.

De la capăt

O luăm de la capăt, deşi în fiecare an am impresia că nu începem de unde trebuie.