You are currently browsing the archives for April, 2010.
“La mulţi ani! Să trăieşti!”. În primă fază semnele de întrebare s-au ridicat pe spinare precum părul pe ceafa unui câine furios.
Mi-am revenit şi am prins tripla aroganţa din zbor. Pe 1 mai este Ziua Internaţională a Muncii, pe 2 mai este Ziua Tineretului şi pe 3 mai, Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Bună treabă.
Hai că nu au intrat zilele în sac.
Aceaşi superbă Baladă a lui Porumbescu, doar că este pusă în scenă puţin altfel.
Vieţile noastre, o mulţime de nimicuri şi prea puţine ceasuri, toate expuse pe tarabă.
“Când mă scol beau un pahar de ţuică, 50 de gr, mă duc la wc, mă întorc şi mai beau un pahar după care mă pun la loc în pat că e prea de dimineaţă. După aia mănânc ceva, mămăligă, usturoi, ceapă, să fie ceva în ghiozdan şi mai beau 2-3 pahare mari de vin. După asta pot să mă apuc de treabă”, şi-a prezentat un alcoolic matur programul într-o emisiune a Pro TV-ului. De altfel, marii consumatori au fost prezentaţi dintr-un anumit unghi în acea emisiune, inclusiv cu păreri ale medicilor, care considerau că statul cheltuieşte prea mult cu aceşti oameni. Eu cred că alcoolismul are şi părţile lui bune. Am un exemplu, un vecin de la ţară. Omul este un beţiv incurabil, dar acest lucru l-a transformat într-un ecologist de mare clasă. De aproape 20 de ani băutura este singurul lui combustibil, iarna nu cumpără lemne pentru a se încălzi, deci salvează câţiva copaci şi nici nu poluează cu fum. Nu deţine nici un aparat electrocasnic, aşa că nu este nici consumator de energie electrică. Are şi un efect tonic asupra consătenilor, care de câte ori au probleme financiare vin cu exemplul lui :”uite,…. trăieşte de aproape 20 de ani fără să aibă servici”. De fiecare dată trebuie să vedem şi partea plină a paharului. Noroc!
Cu indencent de mulţi ani în urmă am băut prima gură de bere, pe 23 aprilie, de Sfântu Gheorghe. Un meci de fotbal, un islaz înecat în verdele ierbii, doi pe o bicicletă, un tată prea bun, un prim pas spre adolescenţă. Sfârşit de copilărie, început de despărţire. E primul lucru care îmi vine în minte în acestă zi. Berea nu-mi place nici acum foarte tare, dar amintirea îmi umple sufletul de un parfum cum rar se mai găseşte în vremurile astea. Parfum de inocenţă.
Prietenul Haplea s-a decis să arate calea spre cratiţă şi celor mai puţin talentaţi în ale bucătariei. Cu mixerul într-o mână şi aparatul foto în cealaltă, Haplea ne îndrumă pas cu pas spre o reuşită deplină.
Aud vorbindu-se pe toate drumurile, pe alea pe care mă găsesc eu, despre succes. Mărgeluţele mici şi colorate sunt cântate cu săptămânile. Cum nu bat nici un fel de şei, iepele par să nu priceapă nimic, poţi fi cântăreţ la tine în baie şi să te aplaude vecinul în ţeavă sau poţi să cânţi aşa: QUEEN – Live in Rio. Cam asta înţeleg eu prin succes. E greu, dar măcar poţi să visezi şi să încerci, important e să nu te minţi singur când eşti cu un mare nimic pe masă. În rest … vânare de vânt.
*Dacă nu v-am spus, repet, sunt melancolic, dar foarte rar trist.
Cel mai greu de suportat la ziua de luni este faptul că are în spate o duminică. Recent am auzit că pentru mine nu ar trebui să conteze, toate zilele sunt la fel. Din nefericire tehnic este adevărat, din fericire practic nu este. Garantez că nu se compară o duminică stată acasă cu o lune. Şi nici o sfântă vineri cu o zi de miercuri. Dar dacă….
IF TOMORROW NEVER COMES – Garth Brooks
Trebuie să recunosc că în ultimii ani mi-am tot dorit să am timp să văd câte filme western vreau, să-l ascult pe Johnny Cash după pofta inimii, să citesc cât cuprinde, să-mi lustruiesc colecţiile de brichete şi bricege să stau cu spatele la iarbă şi cu ochii la stele. Uneori dorinţele sunt ascultate. Din nefericire. Graţie destinului şi parţial unor foşti colegi ( termenul exact e şefi, dar nu-mi place) am acum la dispoziţie tot timpul din lume.
Cum nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită mă gândeam că valuri de ură or să-mi inunde inima în legatură cu cei care m-au ajutat fără să le-o cer, să-i înjur nu se putea, nu uit niciodată cu cine am mâncat o pâine.
Dar cum ar putea să nu-mi fie simpatic în continuare unul care e mort după John Wayne, poartă un zippo la brâu, ascultă Johnny Cash şi seamănă cu Telly Savalas.
În ceea ce mă priveşte … mă uit în zare şi fredonez I WALK THE LINE.
Cum fotbalul românesc mă lasă tot mai rece de când FC Argeş joacă mai mult la matineu, m-am reorientat din mers spre o mai veche simpatie din Anglia: Tottenham. Ieri seară, trebuie să recunosc că am avut parte de o mică bucurie fotbalistică, după 10 ani de secetă Tottenham Hotspur a reuşit să învingă, în clasicul derby al Londrei, pe Arsenal, reuşind să se menţină în lupta pentru un loc în Liga Campionilor.
Din cana asta servesc cafeaua.
7 visitors online now
7 guests, 0 members
Powered by Visitor Maps
