LUMEA LUI DEDE'S

Musca

Oamenii simt nevoia să-şi facă simţită prezenţa oriunde se află, inclusiv în mijloacele de transport. Oamenii sunt nervoşi şi simt nevoia să arate acest lucru. Oamenii sunt oameni.

Locul: autobuz, linia 168, Bucureşti, între mic dejun şi prânz. Personaje: o doamnă foarte netânără, un domn care încă nu a atins vârsta pensionării, dar nici departe nu este de ea, o muscă cu vârstă incertă. Între primele două personaje a existat un mic conflict legat de un loc pe scaun. Mai trecută, dar mai agilă, doamna a reuşit o primă victorie. Musca, având chef de bâzâială, se aşează pe umărul femeii. Urmează o remarcă din partea domnului: “trage la mortăcină”.  Nehotărâtă, musca pleacă în zbor planat şi se aşează pe mâna domnului.”Uite-o, trage la rahat”, a rostit cu satisfacţie doamna. Au urmat şi alte cuvinte, de ambele părţi, dar cum fiecarui om îi vine vremea, am ieşit din scenă.

Un om şi o bicicletă

Privesc nedumerit cum se schimbă raporturile.

Prima fotogramă pe care pot să o rulez la nivel cerebral este cu un omuleţ foarte mic şi o o bicicletă (Tohan) uriaşă în raport cu el.

Ulterior se ajunsese la echilibru, un adolescent şi o semicursieră.

Acum bicicleta(împrumutată) este prea mică şi omul prea mare.

O poezie

În urmă cu aproape 3 ani postam în acest loc de largă respiraţie o poezie a lui Mircea Micu. Astăzi am aflat că a murit, iar mâine va fi incineret. Cu 2 zile în urmă chiar discutam că moartea unui scriitor ( chiar şi comunist, după cum clasifică destui poezia în funcţie de simpatiile politice ale poetului) nu este o ştire dar sinu…. în fine, nu vreau să mă enervez. Iată şi poezia:

Mama

de Mircea Micu

Imi scrie mama “Ti-am facut mormant,
Ca nu se stie ce… si cum, si cand…
Tu chiar daca te tii in Bucuresti,
Stiu eu cat de strain si singur esti.
Are gardut de fier ce ne desparte,
Dar fi-vom mai aproape dupa moarte.

E din beton; sa nu fi suparat,
Dar toti vecinii s-au asigurat.
Ti-am pus compot de visini si gutui
si daca vrei sa ti-l trimit sa-mi spui.

A venit toamna, vremea e ploioasa
Si nu stiu daca ai sa poti veni pe-acasa.
Sa nu te culci tarziu, stiu eu cum esti
Si sa te-mbraci mai gros, sa nu racesti.

Noroc si sanatate, dragul meu!
Mormantul de beton l-am platit eu…”

Guitar

O chitară este o armă de luat suflete cu asalt. Bine folosită face ravagii.

Guitar – Peter Nalitch

Claudio Villa- Chitarra vagabonda

LA GUITARRA ROMANA

Lume

Eu în ce lume trăiesc? După lungi cercetări, în legătură cu mediul în care mă învârt în Bucureşti, am ajuns la o concluzie şocantă pentru mine. Nu cunosc pe nimeni care să producă ceva palpabil, un cui, un pantof, un scaun, o şaibă, un nădrag. Ştiu doar oameni care cern vorbe, înşiră texte, cumpără de la cineva şi vând altcuiva, repară ce au produs alţii, controlează, învaţă, numai lucruri de care teoretic te poţi lipsi. Nişte semne de întrebare s-au autoinvitat la masă. Cred că o să le servesc un aperitiv de vorbe goale, că din astea producem din plin.

La vie en rose – Louis Armstrong

Peşte

Balta are în continuare peşte. Îl vom cerceta mai îndeaproape. E cazul să revenim la ocupaţiunile de bază.

Ardei

Un personaj “iubit” extrem de tare chiar şi de cei care-l iubeau cu doar câteva luni în urmă, a făcut din ardeiul iute o adevărată armă de luptă.

Consumator înrăit al acestei legume, am început să o cultiv pe balconul de la etajul 7, posedând în acest moment una din puţinele grădini din România care nu poate fi inundată pe cale naturală.

În cazul în care vecinul de la 8 va uita să închidă robinetele înainte să plece la muncă sper să am parte de o vizită prezidenţială care să-mi ofere soluţii pentru ieşirea din necaz, evident după ce îmi va fi aplicat în prealabil o urecheală părintească. Sper să vină, dacă nu de dragul meu, care nici măcar nu am votat în iarnă, măcar pentru prietenul său, ardeiul iute.

Alfonsina el Mar

Mercedes Sosa – Alfonsina el Mar

M-a cam prins dorul de mare, de apă, nisip şi pescăruşi, nu de haos, gălăgie şi aglomeraţie.

Spărgătorii de valuri