Crezi cu adevărat în ceva doar atunci când eşti dispus să mori pentru acel lucru. Am auzit asta de multe ori. Văd acum că mulţi îşi urlă credinţele, religioase, sociale, economice, politice, din toţi rărunchii. La nivel mai mare sau mai mic. În acest context mi-am reamintit o povestioară. Într-o biserică plină până la refuz…
Lună: ianuarie 2012
Sfaturile cerşetorului anonim
Oraşul e mare şi-i bine populat, cu maşini şi oameni. Cu greu poţi să beneficiezi de un minut de linişte, mai ales dacă circuli pe domeniul public. Ghinionist (sau nu) am intrat în acelaşi cadru cu o doamnă supraponderală şi cu un om al străzii cumplit de neîngrijit şi atat de mirositor încât copacii lăsau…
Tânăra gardă
de Vladimir Maiakovski – 1923 Globul rotească-se-ntruna, Apele curgă cuminte. Tînără gardă, tu, una, Goană, galop, înainte! Viaţa la pas nu ne place. Steagul în ropote du-l! Tineret, milioane, s-atace. ‘Nainte! Şi tot nu-i destul. Regimente! Pe cărţi! În întreceri! Frămîntînd slove noi, nesătul, să semeni idei, să le seceri… ‘Nainte! Şi tot nu-i destul….
Proverbe
Pentru mine: „Să te ferească cerul să trăieşti vremuri interesante.” Pentru ei: „Fereşte-te de câinele care nu urmăreşte băţul cu care te aperi.” În general: „Cine te vede intrând în cârciumă nu zice că ai intrat să te închini.”
Întuneric profund
Nevinovat, după un ceai tare şi o carte aşişderea, am căzut ca musca în iaurt, direct pe Antena 3, în plin război Băsescu – Arafat. Anteniştii, mari meşteri în mişcări mici, invitau poporul să stingă lumina în case, timp de un minut, de la ora 21.00, în semn de solidaritate cu părintele SMURD. Naiv până…
Un Labiş mai mic
Tăcerea este o calitate nepreţuită. Tocmai că nu are preţ nimeni nu dă doi bani pe ea. Unul cu mulţi bani, în mare parte meritaţi, are un talent să vorbească atunci când nu trebuie ceva de speriat. Dacă aţi trăit în România în ultimele 60 de ore e imposibil să nu ştiţi câte ceva despre…
Luna şi doi bani jumate
Unele imagini mă duc automat cu gândul la câte un roman. Din balcon, în plină iarnă românească- uşor neserioasă, am văzut prin obiectivul aparatului de fotografiat „Luna şi doi bani jumate” de W. Somerset Maugham. De ce luna? Pare destul de clar. De ce doi bani jumate? Nu cred că e cazul să vă prezint…