LUMEA LUI DEDE'S

Mărţişor prematur

Din ciclul oamenii de lângă noi, astăzi dăruitorul de flori:

“Mie nu îmi place să dau mărţişoare la femei. Eu sunt cu florile, ghiocei, zambile, toporaşi, ceva sensibil. Natură, miros. Gest! Aşa sunt eu mai romantic. Anu ăsta e mai nasol. Până acum 1 martie parcă pica mai târziu, se găseau mai multe flori, acum e mărţişorul prea devreme, prea aproape de iarnă. ”

Chiar aşa, Paştele o pica şi anul asta tot duminica? Pfuuuu.

Lampa cu căciulă

În general filmele se inspiră din viaţă. În particular, din când în când, viaţa se inspiră din filme. Recent, imediat după viscolul care a umplut cărările Bucureştiului de zăpadă şi nesimţire, am jucat, dublu rol în scurt metrajul “Lampa cu căciulă “. În caz că nu aţi văzut filmul, redau sinopsisul de pe cinemagia.ro: ”Lampa cu caciulă este un road movie despre relaţia tată-fiu şi despre importanţa lucrurilor mici în viaţă. Într-o dimineaţă, Marian (Marian Bratu), un băiat de 7 ani dintr-un sat uitat de lume, îşi trezeşte tatăl (Gabriel Spahiu) insistând să pornească spre oraş să repare televizorul.Îi urmărim în călătoria lor de la sat la marele oraş, oraş unde se găseşte specialistul Bichescu (Alexandru Georgescu), singurul în stare să rezolve problema.”

Cum am doar o fată am jucat şi rolul fiului. Din fericire în cazul meu nu s-a stricat televizorul ci receiver-ul de la digi. După lungi şi chinuitoare telefoane  la  amabilii domni de la rcs am aflat că singura şansă să beneficiez în continuare HBO sau Cinemax, pe care le plătesc chiar şi când nu le văd, ar fi să mă deplasez la UNICUL centru din oraş unde se repară buclucaşele aparate cu cartelă. Din acest punct totul pare desprins din film, drumul cu multiple mijloace de locomoţie, căzăturile, coada şi faptul că există un singur meşter depanator pe care trebuie să-l atingi la corda sensibilă cu laude meşteşugite ca să se mişte mai repede. Faptul că toate acestea se întâmplă în 2012 mă face să cred că filmul ar merita o continuare.

De partea legii, telegrafic

Mega petrecere la ultimul etaj. Nişte chiriaşi zglobii, tineri şi cu pofta de viaţă, sărbătoresc ceva. Pe la 19.00 servesc ciorbă cu başii de la muzica house. Pe la 23.00, Napoli îngenunchează pe Chelsea în ritmuri braziliene la modă. La 1.30 o horă românească, asezonată cu hăulituri de sfârşit de lume şi tropotit getic, îmi ridică pătura de pe mine şi provoacă o vibraţie interesantă a geamurilor. Precizare, între mine şi sursa de zgomot se mai află încă două etaje, şi teoretic încă două victime. La 2.30 sun la poliţie, dar îi aud cu greu pe cei de la capătul firului imaginar, Joe Cocker mai comite un streaptease. Destul de rapid sosesc doi tineri poliţişti. Mă interoghează temeinic, intrigaţi de faptul că, de ce, tocmai eu, aflat la ceva distanţă de petrecere, m-am găsit să reclam. Scot buletinul, dăruiesc explicaţii, îmi calmez soţia, mă jur că nimeni nu m-a informat că blocul sărbătoreşte ceva, cerşesc un strop de linişte. După 10 minute de discuţii cu mine, reprezentanţii legii se deplasează la uşa petrecăreţilor. După maxim un minut îi văd pe poliţişti cum părăsesc incinta în pas sprinţar. Cu mine au fost lungi, cu ei scurţi.  Muzica tace, petrecerea continuă bubuituri de picior şi discuţii urlate. Eu fac procese… de conştiinţă. Ca de fiecare dată, în raport cu instituţiile, sunt aşezat pe locul mortului. Să-mi fie liniştea uşoară!

Inima mea

de Ion Horea

Inima mea de-o vreme o simt într-adevăr
Că-n fiecare toamnă se coace ca un măr.

În clipele grăbite din zile lungi de vară
O simt cum se-mplineşte-n tăcere ca o pară –

Inima mea cu pomii grădinii dimpreună
Se-ntunecă spre toamnă şi-i dulce ca o prună,

Şi-n vărfuri foşnitoare prin frunza amăruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.

Inima mea se sparge cu pocnet ca o nucă,
De-i toamna mai târzie şi umbra mai pe ducă,

Şi-aşteaptă ca un strugur pe viţă, nopţi întregi,
Să te apleci aproape de ea şi s-o culegi.

Rectificare

Trebuie să-mi reconsider părerea faţă de vecini. Ultima zăpadă mi-a demonstrat că sunt imuni chiar şi în faţa celei mai crunte umilinţe. Aproape două ore m-am luptat cu nămeţii din faţa blocului, ajutat de… două  femei.

PS

Indiferent de vecini şi vecinătăţi, politrucul Ungureanu ar trebui să-şi înghită vorbele.

Vinovaţii fără vină

Afară ninge! Nu chiar acum, ninge aşa în general. Cum stau la etajul 7 sunt puţine şanse ca vreo iarnă să-mi aducă zăpada până la fereastră, dar înzăpezit tot mă simt.

De la ieşirea din bloc până la trotuarul principal este o alee cam de 25 de metri, plină de zăpadă, pe care ai două opţiuni, fie o iei pe partea alunecoasă şi te simţi ca la europenele de patinaj, fie o apuci prin partea troienită şi eşti ca pe câmpurile Buzăului. Aşa stau lucrurile cam de o săptămână, de la ultima  faptă de vitejie a mea. Naiv cum sunt, de cum a căzut primul fulg am investit 20 de lei într-o lopată nouă, dornic să mă confrunt cu troienele. Deh, apucături de băiat de la ţară. La prima ninsoare am ieşit voiniceşte şi la faţa locului au mai apărut cam 5 bărbaţi, o mică parte din locuitorii celor 60 de apartamente ale imobilului. Munca s-a distribuit rapid, 3 am muncit, 3 au vorbit. La următoarea zăpadă am ieşit singur şi după ce am lopătat jumătate de alee au mai apărut 2 tineri, care munciseră şi data trecută. În rest linişte şi pace. Acum, ca orice ţăran ţâfnos, am refuzat să-mi mai tocesc lopata sub privirile admirative masculilor alfa din bloc, aşa că toată lumea se chinuie să traverseze o alee plină de capcane. Ca să fiu sincer aş vrea să lopătez, dar “rana din pulpă nu mă lasă”.  În lipsa unei munci fizice, am avut timp să stau şi să caut explicaţii pentru comportamentul vecinilor. Cred că de vină sunt, în primul rând, Băsescu şi Boc, primul că e dictator al doilea că e slugă. De vină e şi Ponta că a trădat cauza şi-l place pe Ungureanu(asta e cam kinki), vinovat e Antonescu că vorbeşte mult şi nu spune nimic concret, Voiculescu are şi el porţia lui, ca să nu mai spun de Iliescu, Constantinescu, Năstase, Ciorbea, Văcăroiu, Roman şi ultimul pe lista scurtă, cu voia dumneavoastră Ceauşescu. Din cauza lor e aleea înzăpezită, ar fi culmea ca cineva să se gândească că locuiesc într-un bloc plin de nesimţiţi. Statul ce face? De ce plătesc vecinii mei impozite şi votează? Asta e chiar culmea să ajungă bieţii oameni să se simtă obligaţi să îşi îndepărteze zăpada de la uşă.

Cu asemenea clasă politică nu se mai poate să trăim, trebuie o schimbare, să vină nişte nemţi , garantat că nu vom obosi niciodată să-i privim cum muncesc.

PS

Ştiu, am mai scris despre zăpadă şi oameni, dar niciodată nu mă satur să admir măreţia nesimţirii.

Iarna în culori

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Ion Andreescu – Iarna la Barbizon

Viitor de aur

Din lirica ziarului Bursa:

“Blana ursului din pădure este marfa care se găseşte cel mai uşor la noi în ţară. Mulţi o au şi sunt dispuşi să ţi-o vândă pentru un preţ corect din punctul lor de vedere. Este o chestiune de tradiţie, de muncă neos-toită vreme de peste 60 de ani a claselor conducătoare. Obişnuiţi cu această stare de fapt ne vine mai uşor să trăim, aşa cum ni se propune, în viitor, mai ales că acesta este un timp în care nu simţi nici foamea, nici frigul şi nici sărăcia. Bine orientată, clasa politică autohtonă foloseşte prezentul pentru interesul personal şi viitorul când vine vorba de interesul public. Trecutul nu poate fi pus în discuţie, conţine fapte concrete care pot fi uşor transformate în capete de acuzare. Din punctul de vedere al maselor, trecutul conţine prea multe privaţiuni, prea multe erori, prea mulţi ani pierduţi fără niciun folos. Pentru toţi, indiferent de poziţie, există şi un punct luminos în trecut, de care nimeni nu e “vinovat”, exact ca într-un banc celebru în care un bătrân spunea oricui mai avea timp să-l asculte, cât de bine era în perioada lui Stalin, unicul său argument fiind acela că în respectivele timpuri era tânăr.
De la cele mai înalte tribune europene, preşedintele ţării ne anunţă, pe un ton părintesc-dojenitor: “În 50 de ani, cu această datorie ne putem dezvolta extrem de frumos rostogolind-o”. În plus ne avertizează să avem grijă şi ce lăsăm copiilor, “o datorie sau o casă”. În ceea ce ne priveşte, interpretând totul la modul personal, pentru că de generalitaţi statistice suntem sătui, lucrurile sunt clare, ştim ce lăsăm, în ceea ce îi priveşte pe ei, conducători, e la fel de lămurită situaţia, atât că nu e vorba de casă ci de case. Premierul e şi el precis în exprimare când spune că deocamdată nu sunt bani pentru suplimentarea salariilor şi pensiilor rahitice. Poate în viitor. Nu există “generaţie de sacrificiu” care să nu aibă pântecele bombate (precum copiii subnutriţi din ţările lumii a treia ) de la consumul excesiv de “viitor”, aliment care umple pe moment stomacul dar care nu asigură necesarul de proteine, lipide, glucide şi vitamine, elemente vitale pentru o bună func-ţionare a organismului. Când eşti trecut de adolescenţă şi afli că peste 50 de ani, când vei fi trecut şi de a treia tinereţe, ţara va fi frumos dezvoltată, parcă adormi mult mai liniştit. Statul lucrează pentru tine. Sloganul e al unui fost fond de investiţii, dar merge şi în acest caz, efectele pe termen lung probabil sunt aceleaşi.”

….

continuarea aici.

Două generaţii

Îmi place să votez. O văd ca pe o joacă, nimeni nu mă poate convinge că e o treabă serioasă. Treburile serioase au uneori efecte benefice pentru acela care le face, aşa că în acest caz…
Nu îmi place că toată lumea votează. Discuţia e amplă şi nu mai am chef să o port.

De vot mi-au reamintit doi compatrioţi, colegi de aer respirabil pentru o scurtă perioadă. Sunt un el de +80 de ani şi un alt el de +30.Dialogul este 99% autentic şi s-a purtat pe 31 ianuarie 2012, pe seară la minus 12 grade celsius.

+80: Atunci a pierdut tata mulţi bani, pe care îi avea la bancă, în 32.
+40: Cum bre, păi erau bănci pe vremea aia? Nu credeam.
+80: Erau mă, erau destule. Pai în 1938 s-a trăit în ţara asta cel mai bine.
+40: Cine era atunci preşedinte? Venise Ceauşescu.
+80: Nu mă, eram regat, avem rege!
+40: Păi nu erau moşieri? Era rău de ţărani şi atunci, nu aveau nici case în care să doarmă, stăteau sub paie.
+80: Bine mă că e de trai acu, cu Iliescu ăsta al vostru preşedinte.

Am să revin cu tema: trecut, prezent şi viitor .