“Blana ursului din pădure este marfa care se găseşte cel mai uşor la noi în ţară. Mulţi o au şi sunt dispuşi să ţi-o vândă pentru un preţ corect din punctul lor de vedere. Este o chestiune de tradiţie, de muncă neos-toită vreme de peste 60 de ani a claselor conducătoare. Obişnuiţi cu această stare de fapt ne vine mai uşor să trăim, aşa cum ni se propune, în viitor, mai ales că acesta este un timp în care nu simţi nici foamea, nici frigul şi nici sărăcia. Bine orientată, clasa politică autohtonă foloseşte prezentul pentru interesul personal şi viitorul când vine vorba de interesul public. Trecutul nu poate fi pus în discuţie, conţine fapte concrete care pot fi uşor transformate în capete de acuzare. Din punctul de vedere al maselor, trecutul conţine prea multe privaţiuni, prea multe erori, prea mulţi ani pierduţi fără niciun folos. Pentru toţi, indiferent de poziţie, există şi un punct luminos în trecut, de care nimeni nu e “vinovat”, exact ca într-un banc celebru în care un bătrân spunea oricui mai avea timp să-l asculte, cât de bine era în perioada lui Stalin, unicul său argument fiind acela că în respectivele timpuri era tânăr.
De la cele mai înalte tribune europene, preşedintele ţării ne anunţă, pe un ton părintesc-dojenitor: “În 50 de ani, cu această datorie ne putem dezvolta extrem de frumos rostogolind-o”. În plus ne avertizează să avem grijă şi ce lăsăm copiilor, “o datorie sau o casă”. În ceea ce ne priveşte, interpretând totul la modul personal, pentru că de generalitaţi statistice suntem sătui, lucrurile sunt clare, ştim ce lăsăm, în ceea ce îi priveşte pe ei, conducători, e la fel de lămurită situaţia, atât că nu e vorba de casă ci de case. Premierul e şi el precis în exprimare când spune că deocamdată nu sunt bani pentru suplimentarea salariilor şi pensiilor rahitice. Poate în viitor. Nu există “generaţie de sacrificiu” care să nu aibă pântecele bombate (precum copiii subnutriţi din ţările lumii a treia ) de la consumul excesiv de “viitor”, aliment care umple pe moment stomacul dar care nu asigură necesarul de proteine, lipide, glucide şi vitamine, elemente vitale pentru o bună func-ţionare a organismului. Când eşti trecut de adolescenţă şi afli că peste 50 de ani, când vei fi trecut şi de a treia tinereţe, ţara va fi frumos dezvoltată, parcă adormi mult mai liniştit. Statul lucrează pentru tine. Sloganul e al unui fost fond de investiţii, dar merge şi în acest caz, efectele pe termen lung probabil sunt aceleaşi.”

….

continuarea aici.

De vot mi-au reamintit doi compatrioţi, colegi de aer respirabil pentru o scurtă perioadă. Sunt un el de +80 de ani şi un alt el de +30.Dialogul este 99% autentic şi s-a purtat pe 31 ianuarie 2012, pe seară la minus 12 grade celsius.

+80: Atunci a pierdut tata mulţi bani, pe care îi avea la bancă, în 32.
+40: Cum bre, păi erau bănci pe vremea aia? Nu credeam.
+80: Erau mă, erau destule. Pai în 1938 s-a trăit în ţara asta cel mai bine.
+40: Cine era atunci preşedinte? Venise Ceauşescu.
+80: Nu mă, eram regat, avem rege!
+40: Păi nu erau moşieri? Era rău de ţărani şi atunci, nu aveau nici case în care să doarmă, stăteau sub paie.
+80: Bine mă că e de trai acu, cu Iliescu ăsta al vostru preşedinte.

Am să revin cu tema: trecut, prezent şi viitor .

Într-o biserică plină până la refuz de oameni a intrat în timpul slujbei un bărbat solid, cu faţa acoperită, purtând în mână o sabie şi a urlat din toţi rărunchii: “Cine vrea să moară pentru  Hristos să rămână pe loc”. Imediat majoritatea credincioşilor s-au repezit la uşă, fugind cât îi ţineau picioarele. În biserică au mai rămas o mână de oameni şi preotul. În acel moment bărbatul şi-a scos masca de pe faţă şi i s-a adresat preotului: “Gata părinte, poţi să începi slujba, te-am scăpat de fățarnici”.

Globul rotească-se-ntruna,
Apele curgă cuminte.
Tînără gardă, tu, una,
Goană, galop, înainte!
Viaţa la pas nu ne place.
Steagul în ropote du-l!
Tineret, milioane, s-atace.
‘Nainte! Şi tot nu-i destul.
Regimente! Pe cărţi! În întreceri!
Frămîntînd slove noi, nesătul,
să semeni idei, să le seceri…
‘Nainte! Şi tot nu-i destul.
Ia cu-asalt piscul cel mai înalt,
subsuoară să-l duci ca pe-un sul.
Să-ţi freamăte sufletul cald,
mai aprig! Şi tot nu-i destul.
Universul – covor sau scrînciob -
De stelele-molii mi-l scutură tare!
Şi poruncă dă-ntregului glob:
mai la stînga să zboare!

Pentru ei:
“Fereşte-te de câinele care nu urmăreşte băţul cu care te aperi.”

În general:
“Cine te vede intrând în cârciumă nu zice că ai intrat să te închini.”

Fiecare popor se bucură de preţuirea pe care o merită din partea conducătorilor şi vedetelor pe care i-a “emanat”.

De ce luna? Pare destul de clar. De ce doi bani jumate? Nu cred că e cazul să vă prezint conţinutul buzunarelor proprietate personală.

Lectura este plăcută, mai ales dacă vă plac biografiile şi pictorii.

Cel mai frumos tango din lume – Gică Petrescu