Uriașele rezerve de prostie și fudulie ale poporului român sunt la locul lor și nicio companie străină nu vrea să le fure. Redau un scurt episod…
Categorie: O lume minunata
RATB-ul face minuni!
O doamnă în vârstă așteaptă autobuzul pe prima bandă a șoselei. După ce două mașini o ratează de puțin, o invit pe trotuar, e un loc mai sigur. Refuză, nu poate să urce bordura, e foarte bolnavă. Nu insist, suntem deja peste 7 miliarde
Rochia de mireasă şi 44 de pahare
Piaţa Valea Argeşului, sâmbătă, martie, soare, animaţie. Au ieşit urzicile (urmează ștevia, loboda și alte plante verzi ca primăvara) ceea ce ne dă speranțe, până în octombrie nu mai murim de foame.
Ieri s-au băut niște pahare, 40, 44, poate chiar mai multe.
„Teatru? Cine ascultă teatru?”
Dacă nu am mai spus, repet sunt un fel de aspirator de ciudaţi.Cum viața mea se desfășoară între două achiziții semi-inutile pentru restul familiei, acum încerc să cumpăr o boxă audio portabilă după imbatabilul principiu ”ieftin și bun”.
Buhaiul
Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Copii urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri.După ce mai creşteai, puteai să încerci şi ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.
România, vineri după prânz
Cine mă cunoaşte poate depune mărturie (sper!) pentru faptul că sunt un tip foarte puţin băgăcios, guraliv, insistent. Cine mă cunoaște și mai bine știe că sunt exact ca cenușa din vatră, amintirea unui foc, care nu arde, dar în care dacă sufli riști să te mânjești bine.
Cu toate acestea nu trece săptămână de la Dumnezeu să nu ajung să dialoghez cu cine nu mi-aș dori, prin piață, pe stradă, la mall, în autobuz, tren sau tramvai. În metrou nu.
Povești de Crăciun: Bradul
Într-o lume cu puţine bucurii bradul de Anul Nou (autoritățile deciseseră că nu poate fi de Crăciun) era una mare, fixă și repetitivă. De la 1 decembrie, care nu era Zi Națională, începeam cu întrebările și presiunia. „Când îl cumperi? Când îl împodobim?”. Insistența îmi era răsplătită, astfel că în jur de 15 decembrie bradul/molidul era împodobit, iar de Revelion trei sferturi din ace erau déjà pe jos.













