Există o vârstă la care timpul nu curge, ci stă. În copilărie, „acum” este singura unitate de măsură care contează, iar trecutul, chiar și cel apropiat, capătă proporții mitologice. O absență devine rapid o eternitate. În urmă cu cincizeci și trei de ani, într-o zi de duminică, bunicul meu patern se stingea. Nu l-am cunoscut…

Cunosc un cetățean care, dacă nu face zgomot, nu poate să trăiască. Dacă există un flux de energie electrică spre casa lui, ne pisează nervii cu o boxă. Dacă nu, zbiară el. Când îl doare în gât, pune mâna pe o motocoasă, care scoate cele mai demente zgomote și, uneori, taie și iarbă. Recent, când…

Marea pasiune a copilăriei era să stau pe banca de la poarta casei și să observ trecătorii. Le analizam mersul, modul în care își poartă hainele, felul în care salută, le rescriam viețile cu întâmplări fantasmagorice, niciodată gândurile neavând legătură cu realitatea sau cu răutatea. Anii au trecut, banca este tot la poartă, doar eu…

În februarie mă simt, inevitabil, la graniţa dintre un capăt de drum şi un început. Înot în ceaţa melancoliei ca prin fumul ţigărilor pe care nu le-am fumat niciodată. Sunt optimist şi vesel în timp ce sunt trist şi am convingerea că după colţ pândeşte cea mai frumoasă primăvară. Sunt tânăr şi bătrân în acelaşi…

Am plăcerea și inconștiența să vă recomand un serial pe care l-am văzut (până acum, când scriu) doar pe jumătate. Filmul are toate ingredientele ca să nu-mi placă, dar și un tragism care mă face să-mi placă foarte mult. Declanșatorul a fost o scenă – doi îndrăgostiți circulând pe trotuare paralele, despărțiți de o stradă…