Mi-a bătut la ușă frigul, am vrut să-l întreb de unde vine la ora aia,dar – viața e o autostradă plină de „dar-uri” – am zis să nu mă bag în cântecele altora, așa că l-am poftit în casă.
„Băi nene, miroși a toamnă de îmi vine să-mi bag sufletul în priză, să îl mai încălzească Enel-ul cu o factură record”, i-am zis fără jenă.
Ce spun eu: „A fost bine anul trecut, așa că vreau să verific dacă mai binele este dușmanul binelui!”
Ce spun organizatorii: „Webstock, cel mai mare eveniment de social media din Romania, reuneste comunitatea pasionatilor de online si aduce in prim-plan ultimele tendinte din social media. Te asteptam sa participi la sesiunile sustinute de speakeri renumiti si la Gala Webstock Awards in cadrul careia vor fi premiate cele mai bune proiecte din online-ul romanesc realizate in ultimul an.
Căutând o idee de cadou pentru cel mai tânăr membru al familiei am eşuat, se putea altfel, printre amintiri şi brusc mi-am dat seama că am niște datorii. Suport multe, dar sub nicio formă să fiu dator, indiferent de datorie, indiferent de om sau situație, fac tot posibilul să mă achit, mai ales când e vorba de restanțe morale.
M-am trezit bântuit de două cadouri. Am primit multe lucruri, în diverse ocazii. Cărțile le-am citit, pe toate, hainele le-am purtat, cu grijă, undițele le-am „pescuit”, în ape liniștite, cu cuțitele am tăiat, fără să rănesc, …
Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.
Mândria lui Florea era ca vai de ea, slabă, chioară, bătută, abia mai trăgea la căruță. Chiar dacă în perioada aceea, mijlocul anilor 80, nu se prea vorbea de protecția animalelor, totuși existau oameni miloși care îi cereau să-l omoare ca să nu se mai chinuie. „Cai buni căruță bună: Florea”, așa îi făceau reclamă omului, calului și atelajului copiii din sat.
Două întâmplări scurte care îmi întăresc o concluzie lungă, pe care o să o trag cu altă ocazie.
1.
Am fost cu soția să doneze sânge pentru o cunoștință. De altfel, în ultimele zile a existat o adevărată campanile legată de criza de donatori. Nu insist pe subiect, a făcut-o Vali, dar nu pot să nu remarc lipsa de tact, ca să nu spun mai mult, cu care am fost întâmpinați în spital. Dincolo de avertismentele gen „trebuie să stați minim 2 ore”, „vedeți să nu stați degeaba”, „e foarte aglomerat, nu vă îmbulziți ca oile”, flăcăul în halat alb, care ne ghidona pe holul unde era un curent incredibil, m-a „citit” rapid și mi-a transmis de cel puțin trei ori „dacă ați consumat alcool, stați degeaba”.
Un domn voinic spre corpolent, îmbrăcat în genul bugetar de birou, alerga după ceva/cineva prin fața Spitalului Municipal. La un moment dat talpa de la pantoful din piciorul drept s-a întâlnit cu un cotor uriaș de măr (specialiștii în pomicultură aflați la fața locului -adică eu- nu au putut stabili dacă era cotorul unui măr dintr-o livadă din Voinești sau era adus din Polonia și vândut la Profi) a avut loc un fenomen similar cu aqua-planarea și omul a aterizeazat cu fruntea într-o bordură de beton, încă nu au fost instalate cele din plastic, și cu cotul în metalul grilajului de la o rigolă.
Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.
Fiert de caniculă până la ultima celulă, din nefericire, efectiv nu suport aparatele de aer condiționat, ieri noapte am prins un fir de aer respirabil – probabil trimis de o rudă îndepărtată din „Siberia”- și mi-am pus somnul pe coada lui.
