Din lirica ziarului Bursa:
„Blana ursului din pădure este marfa care se găseşte cel mai uşor la noi în ţară. Mulţi o au şi sunt dispuşi să ţi-o vândă pentru un preţ corect din punctul lor de vedere. Este o chestiune de tradiţie, de muncă neos-toită vreme de peste 60 de ani a claselor conducătoare. Obişnuiţi cu această stare de fapt ne vine mai uşor să trăim, aşa cum ni se propune, în viitor, mai ales că acesta este un timp în care nu simţi nici foamea, nici frigul şi nici sărăcia. Bine orientată, clasa politică autohtonă foloseşte prezentul pentru interesul personal şi viitorul când vine vorba de interesul public. Trecutul nu poate fi pus în discuţie, conţine fapte concrete care pot fi uşor transformate în capete de acuzare. Din punctul de vedere al maselor, trecutul conţine prea multe privaţiuni, prea multe erori, prea mulţi ani pierduţi fără niciun folos. Pentru toţi, indiferent de poziţie, există şi un punct luminos în trecut, de care nimeni nu e „vinovat”, exact ca într-un banc celebru în care un bătrân spunea oricui mai avea timp să-l asculte, cât de bine era în perioada lui Stalin, unicul său argument fiind acela că în respectivele timpuri era tânăr.
De la cele mai înalte tribune europene, preşedintele ţării ne anunţă, pe un ton părintesc-dojenitor: „În 50 de ani, cu această datorie ne putem dezvolta extrem de frumos rostogolind-o”. În plus ne avertizează să avem grijă şi ce lăsăm copiilor, „o datorie sau o casă”. În ceea ce ne priveşte, interpretând totul la modul personal, pentru că de generalitaţi statistice suntem sătui, lucrurile sunt clare, ştim ce lăsăm, în ceea ce îi priveşte pe ei, conducători, e la fel de lămurită situaţia, atât că nu e vorba de casă ci de case. Premierul e şi el precis în exprimare când spune că deocamdată nu sunt bani pentru suplimentarea salariilor şi pensiilor rahitice. Poate în viitor. Nu există „generaţie de sacrificiu” care să nu aibă pântecele bombate (precum copiii subnutriţi din ţările lumii a treia ) de la consumul excesiv de „viitor”, aliment care umple pe moment stomacul dar care nu asigură necesarul de proteine, lipide, glucide şi vitamine, elemente vitale pentru o bună func-ţionare a organismului. Când eşti trecut de adolescenţă şi afli că peste 50 de ani, când vei fi trecut şi de a treia tinereţe, ţara va fi frumos dezvoltată, parcă adormi mult mai liniştit. Statul lucrează pentru tine. Sloganul e al unui fost fond de investiţii, dar merge şi în acest caz, efectele pe termen lung probabil sunt aceleaşi.”
….
continuarea aici.
Domnule alegator Dan Nicolaie, avand in vedere si luand in considerare ca produceti texte de natura sa provoace indignarea cetatenilor onesti, destepti si cu un adanc simtamant patriotic, gen +20, +40, +60, +80, v-as ruga respectuos sa va reorientati spre categoria de varsta +2. Acolo veti gasi inocenta si intelegerea pe care le cautati insistent in specia umana. Tot acolo va veti putea exprima votul, alegand in perspectiva alegerilor de peste 50 de ani, cand tara va fi dodoloata, un baietel sau o fetita sa va reprezinte crezul si dupa ce nu veti mai fi. Macar asa, sufletul dumneavoastra curat va avea siguranta ca a votat o constiinta nepervertita inca de cei +20, +40, +80…Ce va fi dupa? Probabil un alt Basescu, o alta Udrea, un alt Boc. Istoria este repetabila. Parafrazandu-l pe Adrian Paunescu, o repetabila povara. Apropo, uita-te cu atentie pe strada si o sa observi ca s-au inmultit cocosatii.
Am uitat ce era mai important. Superb articol. Ca intotdeauna. A devenit o banalitate sa te tot laud, dar nu ma satur mah de tine, nu ma satur!