Am divorţat de florile de tei,
motiv stupid, o simplă alergie.
Nu mă mai plimb în linişte pe alei,
doar mai strănut, timid, cu nostalgie.
Tot pierd imagini și mirosuri noi
şi-n fiecare floare e-un adio trist,
alai de frumuseţe-n drum către gunoi,
un sacrificiu, doar să mai exist.
Ne-am despărţit, dar încă mai iubesc
tot ce mi-e interzis de la natură.
Mă uit la tei, îi simt şi îi citesc,
cum parfumează aerul cu … ură.
