În cea mai consistenta parte a vieții mele (ca întindere în timp) am cunoscut foarte mulți oameni care făceau ceva din nimic, într-o cursă excepțională a supraviețuirii. Alchimiști amatori, transformau noroiul cenușiu într-un produs cu reflexii aurii.
În ultimii ani tot dau peste oameni care insistă să facă nimic din ceva. Mânjesc cu noroi orice urmă de stralucire, distrug orice ating. Produc dejecții în serie, într-o goană de neînțeles către fundul peșterii din care am ieșit cu foarte mult timp în urmă.
Antropochimiști profesioniști confirmați de toate școlile neacreditate ale îndoielii, altoită pe crasă necunoaștere și stropită din plin cu sucul dulceag al obrăzniciei.
