LUMEA LUI DEDE'S

Candva pe aici trecea un rau

M-am trezit brusc de dimineata. Socul ridicarii violente din locul atat de drag carnurilor mele mi-a afectat pentru un minut creierul. Intreaga mea simtire se intorsese in urma cu 20 de ani.Trebuia sa plec la scoala (acelasi lucru l-am facut si azi, dar elevul nu mai sunt eu). M-am dus la fereastra si la fel de brusc m-am trezit la realitate. De la geamul mic al casei mele de acum 20 de ani se vedea intreaga lume si se simtea vibratia unui rau care nu m-a suparat niciodata. Acum am vazut un bulevard si cateva zeci de masini care ma irita intodeauna. M-am intors brusc, ochii , inca verzi, au imbratisat doua fiinte dragi mie, singurele care ma fac sa trec mai usor peste acest exil autoimpus. La geamul mic, acelasi de acum 20 de ani, stau doi batrani si privesc intreaga lume. Lumea in care s-au pierdut copiii lor. Din cand in cand acestia regasesc drumul spre casa.

PS

Sa fim intelesi. Nu sunt un personaj bantuit de tristete. Singura problema este ca inca mai am memorie.Iar daca mi-a placut sau am iubit ceva nu pot sa uit.

Credinte

Am obiceiul, nu foarte sanatos, sa citesc in mijloacele de transport. Pana in urma cu doua zile nu am avut nici o problema din aceasta cauza, nu ca acum as avea vreo neplacere cauzata de lectura in tramvai. Iubitor, chiar fizic, de carti, pentru a nu le deteriora le imbrac sau le dezbrac inainte de a le scoate la plimbare prin oras. Pe ultima, Toba de tinichea, am lasat-o asa cum a facut-o mama tiparnita, i-am scos prima coperta(detasabila), mult prea alba pentru praful citadin. Astfel a r`mas un volum cu coperti tari, groase, maronii, care seamana izbitor cu o Biblie. La aceasta concluzie am ajuns ceva mai tarziu. Tot aparand prin tramvai cu presupusa Carte Sfanta in maini, am inceput sa atrag priviri. Nu ma deranja dar nici nu ma incanta. In schimb m-a amuzat-contrariat interpelarea unui vecin. La intrarea in ansamblul rezidential de vile, plasate una in capul alteia, in care locuiesc, neinspiratii ii spun bloc, unul dintre putinii vecini pe care ii salut si  ma saluta, om cu o varsta incerta, foarte prezentabil daca ar avea 70 de ani si extrem de trecut daca are 50, m-a abordat direct.”Vecine esti adventist?”, “Nu. De ce?”, “Te-am vazut in tramvai ca citesti Biblia”,”Pai si doar adventistii citesc Biblia?”, “Nu, dar a dumitale nu avea nici o cruce pe coperta. Dar apropo ce credinta ai?”, “Sunt Crestin, Ortodox”, “Serios?, Nu prea pari”, din postura de om care nu prea “pare Ortodox”  am inchis grabnic discutia. Am stat si m-am gandit ce credinta ar fi compatibila cu mine si cartea mea. La ce imi trece uneori prin cap, cred ca as fi bun de mormon clasic, la ce imi trece prin buzunar as fi bun de budhist ascet. Raman Ortodox.  

Maidanul cu romani

In lungile mele drumuri pe cararile blogurilor am constat doua lucruri. Lumea inca citeste, dar citeste numai  autori straini. Cel putin asa se lauda.Nu am vazut pe cineva, evident dintre amatori, sa recomande o carte romaneasca (mai scapa cate un Cartarescu, dar omul e mult prea la moda ca sa fie ocolit). Parca ar fi o rusine. Si nu este. Si in Romania s-a scris literatura in ultimul secol.   Eco, Grass, Rushdie, Murakami, Capote, Llosa, Marquez acestia sunt favoritii noii generatii de cititori. Sunt buni, dar din cand in cand ar mai merge si cate un gest patriotic. Ca sa mai vedem cine am fost si cine suntem. Am sa indraznesc  sa fac cateva recomandari. Trei, e un numar cu sensuri biblice. Nu ma arunc la Preda, Sadoveanu, Rebreanu, Barbu  autori pe care tot romanul pretinde ca i-a lecturat, si de cele mai multe ori lucrurile nu stau asa. Pe scurt:

Victor Ion Popa – VELERIM SI VELER DOAMNE

Cum se incapataneaza viata sa-si bata joc de un om de la un capat la altul. Manlache Preda, un nume care m-a urmarit multa vreme.

Vasile Voiculescu – ZAHEI ORBUL

Suferinta, frumusete, atractie, credinta, pedeapsa. Un roman surprinzator scris de un poet.

G.M. Zamfirescu – MAIDANUL CU DRAGOSTE

Mahalaua anilor 30, angoase, sex in toate formele si combinatiile, infidelitati instinctuale, tragedii grosiere. Manifestarile periferiei de acum 70 de ani, aceleasi cu ale intregului oras de acum.

Masini

Nu imi plac autoturismele. Nu am nici o emotie in preajma lor, nu ma inspira. Normal ca SIAB-ul nu m-a interesat. Pana la un punct. Am aflat ca de la respectivul targ vizitatorii au furat de pe masinile expuse tot ce se putea fura. Brichete, antene, cd-radiouri, presurile pentru picioare, placute, husele de pe scaune, truse medicale, oglinzi. S-a furat de peste 20.000 de euro. Nimic nou. E clar ca suntem inconjurati de gainari. Dar ma iritita lipsa de imaginatie. Chiar nici unul sa nu fie in stare sa fure una din fetele prezente la standuri. Niste piese originale, motorizari de exceptie, caroserii de lux, kilometri zero in ceea ce priveste inteligenta. Cei drept, am inteles ca intretinerea lor ar costa mai mult decat a unui autoturism de lux. Nu cred, pe lume mai exista si prietenia dezinteresata. Recent am vazut un strungar alaturi de un cunoscut top model autohton. La semafor, la Piata Obor. El in tramvai, ea in Mercedes. Sau nu se pune?

PS

“Dan Diaconescu e un ziarist de agonie. Toate subiectele lui sunt in preajma mortii”, a spus Doru Buscu, la balacareala de pe Realitatea unde au aparut mai multi jurnalisti. Bun asa. Iarta-ma Verbiaj, pentru ca am spus ca vei semana fizic cu personajul.

90 de minute

Ehe, nici chiar asa de laudaros nu sunt. Daca a zis nea Coelho 11 minute, nu ma dau eu cocos sa-l contrazic. La cat a plagiat, pardon, a citit si scris o stii el mai bine. 

  Vorbesc despre fotbal.

Niciodata nu socotesc prelungirile. Atat dureaza mai nou pentru mine un meci de fotbal al echipei nationale. Daca e bun si am rabdarea odihnita. Daca nu, il judec sumar si il condamn la moarte prin apasarea butonului telecomenzii. Acum 25 de ani dura intre 3 si 6 zile, incepea intodeauna lunea, cand puneam mana pe Sportul si se termina miercurea sau sambata dupa fluierul arbitrului. In urma cu 15 ani dura fix o zi. De dimineata de cand puneam mana pe Gazeta si pe toarta cestii de cafea si pana seara cand esuam in discoteca. Am inteles ca nu trebuie sa am motive de ingrijoarare. Am atins pragul critic, cica as fi deranjat ca majoritatea celor de pe teren sunt mai tineri decat mine. Cu timpul imi trece. Peste 15 ani va dura din nou o zi. Peste 25…..

Marele ospat

Fiind student regii cutreieram si ma culcam ades cu burta goala. Cu toate acestea cel mai mare ospat din viata mea dateaza din acea perioada. O masa pe care nu o pot uita, atat prin satisfactiile gustative oferite cat si prin calitatea celor alaturi de care am servit-o. Era un inceput de martie umed. Ploua abundent. In stomacul meu. Rafale de bere urmate de ploi molcome de vinuri seci si ieftine. Era o traditie sa sarbatorim cum se cuvine femeile. De la Martisor pana la 8 martie ne alimentam exclusiv cu lichide, mai mult sau si mai mult alcoolizate. Dupa un astfel de tur de forta dedicat frumusetilor vietii, venea si momentul cand ne trezeam din veneratie si simteam nevoie sa mai punem dinti la treaba. Ma aflam alaturi de doi prieteni de nadejde, Scati si Bobin. Eram in Regie si am inceput sa ne facem monetarul. Era clar nu aveam suficient de multe finante sa ne permitem o bauta care sa ne ajute sa uitam de foame, asa ca trebuia sa mancam ceva. Era ca in Miorita, unul Stelist, altul Craiovean si un biet Argesean.  Am refacut calculele aveam de o cutie de fasole cu costita si de doi litri de bere de la dozator. Putin pentru cheful nostru de viata. Salvarea a venit de Scati, si-a amintit ca avea la el acasa, locuia cu chirie, o cutie de pateu si aproape doua paini. Locuia in Dristor. Nicio problema. Am plecat ca vantul in echipa completa, si in nici 2 ore, a trebuit sa ocolim putin, nu se punea problema de bilete RATB sau cartele de metrou, eram inapoi in Regie cu prada de razboi.Totul statea frumos aranjat pe masa spre bucuria celor sase ochi incetosati de atata dragoste, alcool si nesomn. Ca ospatul sa creasca in valoare nutritiva am tocat 4 cepe intr-o tigaie, am rasturanat fasolea cu costita si am mai completat structura cu niste bulion uitat intr-un dulap de fostul ocupant al camerei de camin. Si ne-am pus pe treaba. A fost un regal al simturilor, deliciosul pateu se imperechea cu fasoalea pe limbile noastre iar berea ajuta noua familie sa plece in calatorie de nunta in tara stomacurilor vesnic goale. Am mancat si am baut exact ca in basmele inca nescrise. Dupa un asemenea festin normal ca ne-a revenit cheful de viata si de venerat sexul slab. Asa ca am…..

Restul nu conteaza, pe vremea aceea fetele se gaseau mai usor decat cutiile de pateu.

Emotie de toamna

A venit, a venit toamna.

Am simtit asta si in calitatea mea de om al orasului. Frigul si ploaia nu reprezinta pentru mine  indicii clare ale acestui anotimp. Nici frunzele galbene, sunt zone ale metropolei unde nu ai ocazia sa le vezi. A venit toamna direct pe papilele gustative. Am baut tuica fiarta, tuica noua, proaspata abia picurata din alambic. Am degustat mustul atat de drag copilariei, care imi bolboroseste la urechi povesti cu vinul ce va sa fie. Am mancat nuci cu dulceata de visine, un rasfat la care m-a dedulcit Old Madre. Nuci  abia iesite din ghiocul lor, ca niste puisori cu pielita lemnoasa. M-am infruptat din zacusca, adunatura tanara de legume inca neimbatranite in borcanele pantecoase. M-am imbatat cu mirosul otetului fierbinte, gata sa pregateasca pentru iernat castravetii, gogosarii, gogonelele si conopida.  Cozonacii cu miros de colinde, caltabosii cu sunet de zurgalai, soriciul fraged ca pielea de domnisoara atinsa pentru prima oara, trebuie sa mai astepte putin. Vine si vremea lor. Pe zapada nu mai pariez demult. 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=cOFD_tCmiNI&mode=related&search=]

Ciulinii Bucurestiului

Ca orice om care are cateva minute de pierdut si se afla in plin centrul Capitalei, m-am decis sa fac…. nimic. Alta oferta nu exista la ora 8.50. Cum nu beau nici cafea nici tutun, m-am postat strategic in Piata Universitatii si am inceput sa casc gura ( fara sa scot sunete si fara sa despreunez buzele) la trecatori. Si am inceput sa cern la oameni, in ceata toti mi se pareau la fel. Imi plimbam ochii pe la diferitele etaje ale corpului uman, capetele pline de ganduri, busturile pline de inima, si picioarele aparent neobosite. Stop la picioare. Dintr-o data apare omul meu. Pantofi maro, sireturi de aceeasi culoare la capatul carora observ o mandrete de familie de ciulini. Trei bucati. Ciulini autentici, din aceea care se agata de orice textila, ciulini de campie. Ridic privirea sa analizez subiectul. Imbracat la costum, relativ nou, cu o geanta de piele in mana, genul omului de afaceri. Mi-am zis, daca asta nu cauta Ministerul Agriculturii inseamna ca nu am fler. Esec total. La doar cativa pasi de mine omul se intalneste cu un prieten si se scuza rapid, ca a intarziat din cauza aglomeratiei, de la el din Titan a mers numai bara la bara. Am inteles, are si Capitala ciulinii ei.

yesterday when i was young

ce tanar am fost in ultima saptamana si ce batran voi fi in urmatoarea.

ce fericit am fost in ultimii 34 de ani si cate tristeti imi pot rezerva urmatorii 34.

cat de mult am primit pana acum si cate am de oferit la randul meu.

ce frumoasa poate fi viata si cat se chinuiesc unii sa o sluteasca.

cat de simplu e sa fii bun si cat de chinuitor e sa fii rau.

ce rasarit superb este copilaria si ce apus linistit poate fi batranetea.

cate sperante ne da adolescenta si cate confirmari maturiatate.

Ce am avut si ce vom pierde? Ce va fi si ce n-a fost? 

Sa traiesc!

Ca orice tip impulsiv, amicul Pantagruel m-a pleznit cu o surpriza, as spune de proportii prin delicatetea ei. Da este adevarat, pe 7 devin putin mai batran. Unii imi spun sa nu-mi fac probleme m-a nascut deja batran, sper ca se refera la felul cum gandesc, si nu la fizicul meu inca ravasitor de inimi (exista si posibilitatea sa le ravasesc in mod negativ). Oricum chestia cu varsta e matematica pura sau cel mult statistica plictisitoare. Cum mai sus de 25 nu stiu sa numar, nu ma intereseaza cati ani fac, Pantagruel a zis ceva de 30 si ceva, dar nu cred. Am exact atatia ani cati arat.

  Ai dreptate Pantagruele, imi plac cartile pline de litere, femeile vii si muzica pe care o aud in difuzoarele sufletului. In materie de carti si muzica nimic nu-mi rezista, pe care le vreau pe alea le am, la femei e ceva mai dificil, e exact invers, toate care ma vor ma au.