super-dantura-cal

CALUL

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

Mândria lui Florea era ca vai de ea, slabă, chioară, bătută, abia mai trăgea la căruță. Chiar dacă în perioada aceea, mijlocul anilor 80, nu se prea vorbea de protecția animalelor, totuși existau oameni miloși care îi cereau să-l omoare ca să nu se mai chinuie. „Cai buni căruță bună: Florea”, așa îi făceau reclamă omului, calului și atelajului copiii din sat.

cropped-cropped-coala-adeziva-textila-litere-32.jpg

Dubiosul și oamenii statului

Două întâmplări scurte care îmi întăresc o concluzie lungă, pe care o să o trag cu altă ocazie.

1.

Am fost cu soția să doneze sânge pentru o cunoștință. De altfel, în ultimele zile a existat o adevărată campanile legată de criza de donatori. Nu insist pe subiect, a făcut-o Vali, dar nu pot să nu remarc lipsa de tact, ca să nu spun mai mult, cu care am fost întâmpinați în spital. Dincolo de avertismentele gen „trebuie să stați minim 2 ore”, „vedeți să nu stați degeaba”, „e foarte aglomerat, nu vă îmbulziți ca oile”, flăcăul în halat alb, care ne ghidona pe holul unde era un curent incredibil, m-a „citit” rapid și mi-a transmis de cel puțin trei ori „dacă ați consumat alcool, stați degeaba”.

mar

Fapt divers și un grup de specialiști

Un domn voinic spre corpolent, îmbrăcat în genul bugetar de birou, alerga după ceva/cineva prin fața Spitalului Municipal. La un moment dat talpa de la pantoful din piciorul drept s-a întâlnit cu un cotor uriaș de măr (specialiștii în pomicultură aflați la fața locului -adică eu- nu au putut stabili dacă era cotorul unui măr dintr-o livadă din Voinești sau era adus din Polonia și vândut la Profi) a avut loc un fenomen similar cu aqua-planarea și omul a aterizeazat cu fruntea într-o bordură de beton, încă nu au fost instalate cele din plastic, și cu cotul în metalul grilajului de la o rigolă.

Beauty-and-the-Beast_mini-1170x658

Frumoasele şi bestiile

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

Bărbații, desigur cu excepția acelora care preferă alți bărbați, se îndrăgostesc sau sunt atrași fizic de niște ființe delicate, sensibile, grațioase….

DSCF5086

Coadă la supermarket

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede. Dacă am un picior mânjit ar fi păcat să nu asortez şi mâna. Mă întorc din nou, se întoarce și doamna și pleacă în magazin. Coada se îngroașă, doamna revine în „ceafa” mea, cei din spatele ei o apostrofează că se bagă în față. Doamna încearcă să-i convingă că doar și-a reluat locul.

20067969_10213624600879518_27476360_n

La drum cu bunica!

„Hai, sus, mai vioi, că la vârsta voastră nu aveți voie să vă plângeți că v-a moleșit căldura”, și-a făcut intrarea în autobuz bunica (relativ tânără pentru acest rol, genul uscățiv – energic- isteric) însoțită de cei doi nepoți (undeva între 4-6 ani). Vioi, nepoțeii s-au agățat de primele bare care le-au ieșit în cale, precum doi marinari obligați să stea pe puntea vasului în plină furtună în mijlocul Pacificului. Ușile se închid aproape lin, șoferul pornește aproape grăbit și după nici 100 de metri, frânează brusc.

P1060383

Adolescenţa

În mijlocul tuturor crizelor posibile m-am emoționat, până la o lacrimă cursă pe interior, citind o poezie și ascultând cântecul plămădit din miezul ei. M-a izbit o melancolie cu aromă de 17 ani (atât cât are fata mea acum), greu de închipuit și explicat, un dor de anii când monezile se devalorizau, economia se prăbușea, iar eu luam cu împrumut, ofeream cu dobândă, tezaurizam și risipeam fără remușcări cel mai valoros lucru cu putință: fericirea.

femeie-pe-cantar-372x420

Disperare

Cine mai spune că suntem foarte săraci primește de la mine un bilet de autobuz. Sunt în 668, pe locurile din spate, 2+2, în vecinătatea mea sunt 3 doamne, cea mai subțirică are lejer peste 100 de kilograme. Colega mea de banca e campioana. Aș vrea sa cobor, dar e clar ca o pot face doar cu cei de la descarcerare.

18983191_10213249529902978_1328731903_n

Revederi, colegi, colegialitate, izolare

„Pe vremea mea…”, nu fac parte din această categorie, în care totul era bine într-un anumit moment și totul pute în altul, în care eu nu mai sunt tânăr, dar alții, ce obrăznicie, sunt.

Chiar și de pe această poziție constat că ușor, dar sigur, dispare ideea de colegialitate, camaraderie, apartenență la grup/colectiv. Generațiile care vin din urmă sunt compuse tot mai mult din solitari, care se simt confortabil doar în spatele unui ecran și a unei tastaturi.

ID-100247249

Cu toţi dinţii în direct

Sunt la un pas de colaps. Stau pe scaunul de la geam şi lângă mine e o mamaie cu o pungă plină de proteze dentare. Le scoate, le pune, după care, peste umărul meu, se priveşte în geam.
Operațiunea se repetă iar și iar.
La un moment dat încerc să mă ridic și să fug. Mamaia nu aude. îi zic ca vreau sa cobor. La al treilea “ce?” proteza de sus îi cade în poală. Mor!

Superstitii despre ploaie

Meteorologie, muzică și imaginație

Și afară plouă, plouă și eu mă împiedic în colțuri de romantism prin RATB.

O doamnă cu părul roşu, scurt, ţepos, cu buzele mânjite cu un roșu aprins și ochii înconjurați de un negru tăciune, ușor corpolentă, puțin trecută, ținea strâns de mână un domn, genul „acum sunt putred, dar cândva am fost ceva”. Priviri languroase, aruncate în toate direcțiile, și brusc făsă niciun avertisment doamna a început să îi îngâne la ureche, dar nu suficient de încet încât să nu aud și eu, un cântec al Marinei Voica

1 2 3 60