LUMEA LUI DEDE'S

Pe fugă

O floare

Cu o floare nu se face primăvară nici măcar pe un blog, dar trebuie încercat, măcar mai înveselim locul.

Privire

Pierderea ochiului
(Nichita Stănescu)
Aş ciocăni cu unghia pîna cînd
n-aş mai avea unghie,
şi cu degetul pînă cînd
mi s-ar toci.

Dar a venit la mine
orbul şi mi-a spus:
”Lasă-ţi, frate, unghia-n pace,
dacă ai cumva un ochi
în vîrful ei,
de ce să-l spargi?”

Şi totuşi şi totuşi
poarta asta, dintre mine şi tine,
trebuie zguduită de cineva

Brrrrrr

Victorie

Victorie! Dictatorul nu a plecat, e destul de greu, revoluţia nu a învins, nici nu a început măcar, iar eu nu am câştigat la loto, pentru că nu am jucat în ultimii 14 ani. Care e marea victorie?De dimineaţă m-am trezit respirând şi am putut să mă ridic din pat fără probleme. Acesta este obiectivul meu pentru următorii 50 de ani. Cu puţină credinţă sper să îmi iasă.

Viaţa

Eugenia Vodă: Ce îţi place cel mai puţin în România de azi?

Radu Beligan: Viaţa!

(emisiunea Profesioniştii)

Gloata

Imaginile de la sfinţirea Bisericii Cotroceni m-au uns pe suflet. Gloata s-a manifestat în toată splendoarea ei, sudalme, îmbulzeală, picioare sfărâmate, capete sparte. Doamne care au uitat de foarte mult timp când au luat prima pensie împingeau mai bine decât orice rugbyst din echipa naţională, domni venerabili cu frică de Dumnezeu înjurau de toţi sfinţi în uşa bisericii. Dacă  aşa se manifestă cei mai cucernici dintre români, ce pretenţie să mai ai de la restul. La scurt timp am văzut imagini de la pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva. Schema se repetă la indigo şi la Iaşi. Nu înţeleg de ce Becali nu apelează la acest comando de drept credincioşi pentru a rezolva problema la Steaua. Ori cât de răi ar fi băieţii de la galerie nu au nici o şansă în faţa acestor oameni, antrenaţi la cozile comuniste şi perfecţionaţi la pomenile de orice natură de după 90.

De câte ori mă visez Stalin mă trezesc lac de transpiraţie când îmi dau seama că România nu are o Siberie.

Viitorul?

Joi

Albatrosul ucis

.

de Nicolae Labiş

Când dintre pomi spre mare se răsucise vîntul,
Şi-n catifeaua umbrei nisipul amorţea,
L-a scos un val afară cu grijă aşezându-l
Pe-un cimitir de scoici ce strălucea.

La marginea vieţii clocotitoare-a mării
Stă nefiresc de ţeapăn, trufaş, însă răpus.
Priveşte încă parcă talazurile zării
Cu gâtul galeş îndoit în sus.

Murdare şi sărate-s aripile-i deschise,
Furtuna ce-l izbise îi cântă-un surd prohod,
Lucesc multicolore în juru-i scoici ucise
Al căror miez caldurile îl rod.

De valuri aruncate pe ţărmul sec şi tare
Muriră fără luptă sclipind acum bogat.
Le tulbură lumina lor albă, orbitoare,
Aripa lui cu mâl întunecat.

Deasupra ţipă-n aer dansând în salturi bruşte,
Sfidând nemărginirea, un tânăr pescăruş.
Războinicul furtunii zvârlit între moluşte
Răsfrânge-n ochiu-i stins un nou urcuş.

Când se-nteţeşte briza aripa-i se-nfioară
Şi, renviat o clipă de-un nevăzut îndemn,
Îţi pare ca zbura-va din nou, ultima oară,
Spre-un cimitir mai sobru şi mai demn.