LUMEA LUI DEDE'S

O parte din prietenii copilăriei

Alb negru

Ţin minte că această fotografie era mult mai clară în urmă cu ceva ani.

Nu ştiu ce alchimie se produce, dar întregul proces acţionează la fel ca în cazul amintirilor din prima tinereţe.

Cadrul general rămâne, dar amănuntele se pierd într-o ceaţă a nostalgiei, care îţi permite să înfrumuseţezi atât cât te lasă sufletul.

Bucureşti – Europa

“Bună seara, Budapesta!”, este forma de salut care le ridică automat bucureştenilor părul măciucă în cap. A fost auzită la multe concerte pop – rock desfăşurate pe malurile Dâmboviţei şi a stârnit reacţii din cele mai diverse, de la huiduieli vehemente la zâmbete amare. Este evident că nimeni nu trebuie să se simtă vinovat pentru lipsa de informare şi de cultură a celor care încurcă borcanele, dar nici nu ar strica să se facă nişte eforturi pentru “fixarea pe hartă” a Capitalei noastre. Printre frunze şi alte logouri clocite în cabinetele ministeriale, ar fi indicată şi o iniţiativă legată de popularizarea în lume a celui mai mare oraş al acestei ţări. Nu e rău ca lumea să ştie că avem Deltă, mânăstiri superbe, tradiţii străvechi şi fete frumoase, dar ar fi bine să afle că atunci când vin cu avionul, dacă vor să vadă toate aceste minunăţii ar face bine să aterizeze la Bucureşti şi nu la Budapesta. Dacă în privinţa vedetelor muzicale de peste Ocean scuzele mai stau în picioare, în ceea ce îi priveşte pe fraţii noştri de gintă latină dar şi de Uniune Europeană, confuzia este impardonabilă. Pentru actualul şef de la Ministerul de Externe, dar şi pentru ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului aceasta poate fi o temă pe care să insiste temeinic. Cu siguranţă că un dascăl cu state vechi ştie că repetiţia este mama învăţăturii. Capitala României este oraşul Bucureşti, nu este un mesaj foarte complicat.
Finala Europa League, dintre Athletic Bilbao şi Atletico Madrid, care a avut loc aseară la Bucureşti a stârnit vii discuţii în presa din Spania şi a generat nenumărate bancuri din cauza faptului că mulţi iubitori de fotbal, dornici să respire aerul partidei, au încercat să-şi rezerve bilete de avion cu destinaţia… Budapesta. În primă fază greşeala a trecut neobservată, dar în final, agenţiile de turism au sesizat că la mijloc este ceva putred în felul cum respectivii îşi închipuie geografia Europei şi au reuşit să-i redirecţioneze pe suporteri spre destinaţia corectă.

….

mai mult aici.

Bere la găleată

De la celebrele derby-uri din anii 80, dintre Chindia Târgovişte şi FC Argeş nu am mai văzut bere la găleată.

Au venit spaniolii să-mi reamintească. Atunci încă nu apăruseră cutiile din aluminiu şi lichidul înota nestingherit în găleată, dar acesta e doar un mic amănunt. Legat tot de băutură şi spanioli, am vorbit cu câţiva care considerau că berea la bidoanele de doi litri reprezintă una din marile invenţii ale omenirii (de la roată încoace) de care ei nu prea au avut parte.

Finala noastră

Văleu, vin spaniolii peste noi. Avem o finală, cum procedăm? Cum ştim, slugarnic, excesiv şi prosteşte. Adunăm câinii din Bucureşti şi le dăm voie să moară pe un câmp la vreo 40 de kilometri distanţă, închidem copiii în case şi îi anunţăm că nu trebuie să mai meargă la şcoală înainte să apară o decizie oficială în acest sens, blocăm străzi. La TV doar pe Trinitas şi TVR Cultural nu se vorbeşte de marea finală. Sensibilizate în faţa posibilelor câştiguri finaciar – emoţionale, fetele cu f mic îşi şterg lacrimile din colţurile ochişorilor cu chiloţeii tanga, scoşi preventiv, deşi bascii şi madrilienii par mai interesaţi să ne cunoască berea amară decât să ne exploreze frumuseţile dulci, spre bucuria cârciumarilor care parcă s-au pregătit pentru traversarea Saharei. Teoretic e vorba de un meci de fotbal, practic, pentru marea majoritate asta contează mult prea puţin. Primarii şi şefii din fotbal se laudă ca la marginea urnei de vot cu realizările lor, deşi toată povestea este plătită din banii poporului, aşa cum ar spune fosta opoziţie transformată brusc în actuala putere. Toată lumea vorbeşte despre finală, despre “campionatul european de europ lig”  aşa cum a spus o tânără pătrunsă de fiorul fotbalului de nivel mare.

Printr-un fericit complex de împrejurări nu am reuşit să îmi procur nici acreditare şi nici bilet şi ca orice vulpe care atunci când nu ajunge la struguri povesteşte  la toată lumea cât de acre sunt boabele, eu caut pete în “meciul lor, finala noastră”.

Zilele noastre

Duminică a fost sărbătoare mare în Petreştiul natal, un fel de zilele comunei într-o singură zi. Muzică, mici, fum, tiribombe şi brusc numărul ţiganilor din zonă a crescut de câteva zeci de ori. Aştept ziua muncii patriotice, să vedem dacă minoritarii mai iau cu asalt o comună în care, din fericire – o spun cu sinceritate, sunt extrem de rari.

“Eşti prost”

Pofticios din fire, nu puteam să ratez emisiunea care credeam eu că se ocupă cu arta culinară, de la Pro TV. Povestea cu gătitul, cu reţetele era doar în mintea mea, în mintea lor era cu totul altceva. Trei domni, că altfel nu ştiu să le zic, ei se tot alintă cu titulatura de chef, chef Lăchiţă, chef Suliţă, chef …, sunt puşi să ne arate cât de neamuri proaste suntem noi. Un fel de Cocoşilă triplat care îţi spune non-stop că “eşti prost”. Mănânci piure trântit în farfurie, ca la cantină- “eşti prost”, bagi în tine ciorbe şi tocănuri din greu, uneori şi de sărăcie- “eşti prost”, îţi place tochitura, ceafa de porc, micul tăvălit în muştar- “eşti prost”, faci o mămăligă -”eşti prost”, nu ştii să aranjezi o rucola, nu poţi să identifici un turmeric- “eşti prost”, ca să nu mai vorbim că fără o “reducţie de portocale” turnată peste absolut orice, din start “eşti prost”. Că ani de zile ţi-a plăcut cum gătea bunica, mama, soţia , nu inovezi, nu aranjezi cum trebuie o farfurie, foloseşti aceleaşi ingrediente de neam prost, nu ştii să spui franţujeşte sau măcar englezeşte la un fel de mâncare – “eşti prost”. Da, ştiu, sunt prost, emisiunea este pentru şi despre chefi, despre arta gătitului, despre rafinament, despre sfere înalte. Eu înţeleg, dar la ei nu văd, aşa că pe viitor nu mă mai uit. Am prostul obicei să mă hrănesc cu alimente, nu cu aere şi farfurii pictate.

O bere

De Sfântul Gheorghe am dreptul la o mică amintire. Aşa cum fetele abia aşteaptă să încalţe pantofii cu toc ai mamelor, mai mari cu câteva numere, băieţii sunt dornici să poată sta cu un pahar, cât de mic, de bere în faţă, ca nişte oameni serioşi, chiar dacă de multe ori gustul amărui le provoacă destul de puţină plăcere.Pe 23 aprilie, cu foarte mulţi ani în urmă am băut prima bere.  Eram la meci, un derby local, Greci – Ioneşti, miercurea pe seară, şi tata a decis că sunt destul de bărbat ca să pot lua câteva înghiţituri de bere. În final partida a fost câştigată de “ai noştri”, asta în condiţiile în care noi nu eram nici din Greci şi nici din Ioneşti, dar asta contează mai puţin acum. Important este cu cine ai băut prima bere.

Curcanul

Curcanul era ca un om. Nesătul. De tot şi de toate. Aprig la mâncare, iute la mânie, pofticios până peste poate la partea femeiască.

La început au fost boabele de porumb. O întreagă turmă de păsăret făcea foamea din cauza guşei sale fără fund. Nici chiar cocoşul cu pinteni de 5 centimetri nu reuşea să-şi asigure un tain îndestulător. A fost nevoie ca stăpânii ogrăzii să suplimenteze raţia pentru ca în ogradă să existe un pic de echilibru alimentar.

Mai apoi a fost mânia. Cocoşul a fost primul care a simţit-o pe propria creastă, a urmat pisica şi chiar căţelul. În final oamenii trebuiau să se înarmeze cu un băţ pentru a putea traversa ograda mică. Băţul îl ţinea la distanţă, dar a văzut în el un semn de slăbiciune al oamenilor.

La final a venit pofta nestăvilită a trupului. Curcile cu greu mai faceau faţă apetitului său nestăvilit pentru împerechere. Cum cocoşul îşi arătase limitele, a început să curteze cu forţa şi găinile. Pentru că nu citise nicio poezie, habar nu avea că “iubirea cu forţa se cheamă viol”. Sub povara celor peste 10 kilograme ale sale, două găinuşe mai plăpânde s-au mutat mai repede în raiul păsăresc, fără să mai treacă prin purgatoriul bucătăriei, iar o a treia cu greu îşi revine după secundele de dragoste.

Cum totul se plăteşte, curcanul a fost judecat sumar cu o bardă. După o perioadă friguroasă petrecută în temniţa congelatorului, acum îşi încălzeşte oasele în cuptorul pântecos, insoţit de o mână de ierburi aromate.

Într-o târnă câţiva curcani mici stau pitiţi în ouă, aşteptând să vadă lumina.

Lumea lui Gigi

Chiar dacă nu mi-am dorit niciodată, cu ajutorul ziarelor şi al televiziunilor am pătruns în lumea lui Gigi Becali. Astfel am aflat că pe el îl iubeşte Dumnezeu ca pe Apostoli, că Maica Domnului nu a permis păgânilor de la Galatasaray să învingă Steaua, că Iisus nu l-a lăsat pe Satana de la procuratură să-l bage la puşcărie, că e unul dintre cei mai temeinici apărători ai Ortodoxiei şi că Sfântul Gheorghe îl veghează atunci când pleacă la luptă cu duşmanii.

Cu un astfel de apărător, creştinismul chiar nu mai are nevoie de duşmani. Dacă aş fi un tânăr uşor dezorientat cu siguranţă m-aş feri cât mai mult de o religie care îl are ca reprezentant de frunte pe Gigi Becali. Nu cred că ar fi deplasat dacă un înalt reprezentant al BOR ar redacta un comunicat în care să i se mulţumească lui Becali pentru  donaţii, dar care să explice că delirul său mistic nu are nicio legătură cu credinţa autentică.