Nicu „Brăţară”

13699955_10210031535455128_3071609048626066464_nNicu „Brăţară” lucrează la o firmă de salubritate. Nu ştie cum e trecut în cartea de muncă, de fapt nu ţine minte, dar în niciun caz măturător.
Asta face toată ziua, dă cu mătura pe străzi. Are spre 55 de ani şi e supărat că „astea mici s-au şmecherit”. Îi plac femeile. Mai mult decât băutura. De băutură s-a mai lăsat, de femei niciodată. Îi plac toate, tocmai de aceea nu s-a putut opri la una. Îi place şi locul de muncă, „la multe le e ruşine să măture pe drumuri şi după o lună două pleacă şi vin altele, bucuria mea”. E fericit când se schimbă „garda”, dar astea mici ori sunt şmechere rău, ori le avertizează „cutrele dinaintea lor”.
„Ia uite ce brăţară frumoasă am găsit. E mare, eu zic că e aur. E de damă, eu n-am femeie, nu am ce face cu ea. Nu o vrei tu? Dacă eşti drăguţă ţi-o dau”. Nicu găseşte brăţări ori de câte ori apare o colegă nouă. Dar aude tot mai rar „Da” şi tot mai des „Las-o bre, e coclitură d-aia d-a matale, nu merge cu mine”. Un gând negru nu îi dă pace. Dacă nu e nicio şmecherie la fetele astea noi şi nu mai e el prezentabil ca înainte? Că pe vremuri „erau unili drăguţe şi după ce coclea brăţara”. Oricum, merită să mai încerce, tocmai de aceea nu pleacă niciodată de acasă fără o brăţară, groasă, lucioasă, în buzunar.
Toată viaţa a dat cu mătura, are o meserie. Meseria e brăţară de aur!

Terorism de bucătărie și „Dumnezeu„

FotorCreatedMarțea sunt trei ceasuri rele! Așa am auzit. Acum m-am convins. Ca orice bărbat care se respectă la mijlocul săptămânii, la ceas tainic de amurg canicular, pregăteam o fleică la gratar și un sos de piper cu fulgi de ardei iute, rețetă proprie. Cum acțiunea părea să treneze am apucat telefonul de o aripă și am început să navighez pe internet. La recomandarea amicului Sile, am ajuns la un text al lui Liviu I., jurnalist  educat la același liceu ca și mine. Titlul textului, „A murit Dumnezeu” , m-a agățat ca pe un biban mic într-un cârlig mare.

În timp ce eram scufundat în text, dintr-o dată, la 50 de centimetri de mine a avut loc o explozie care m-a făcut să arunc telefonul în tavan și pe mine să mă așez brutal la nivelul gresiei. Instantaneu am priceput ce este în sufletul celor prinși în mijlocul unui atentat terorist, simteam pericolul, dar nu știam de unde vine, cine îl generează și cât de mare este. În timp ce analizam textura gresiei și îmbinările pe lung și pe lat, am aflat că și cealaltă parte a familiei, provenită de la sud de Dunăre, poftise la niște vinete la cuptor, cu oțet și alte ingrediente secrete. O vânătă, posibil indispusă de soarta ei, a explodat pur și simplu, reușind să umple cuptorul de semințe și pe mine de penibil. Cu sufletul în palma stângă, tremurând ca o frunză de plop, am decis să mă repun pe picioare cu un vin alb de Huși. Când îmi revenisem parțial, am gustat din sosul de piper. O nouă explozie mi-a pulverizat cerul gurii. Mă așteptam la picanterii, dar nu la foc  alimentat cu grenade sub formă de  sos.

Cu lacrimi în ochi, am abandonat temporar masa și am terminat textul, unul foarte bun.

P.S.

Constatare

„Dumnezeu„ din satul lui Liviu I. era un tip respectat pentru argumentele pe care le putea impune cu croșee de stânga și directe de dreapta. Mi-am adus aminte că și în comuna mea exista un „Dumnezeu„, era respectat pentru că săpa puțuri și aducea oamenilor apă. Ce diferențe uluitoare la câțiva kilometri distanță.

Bere

Prima bere băuta, regulamentar, singur la masa, la restaurantul din satul natal. In jurul meu, consumatori gălăgioși, tineri care inca nu se născuseră când eu plecam spre zari, teoretic, mai albastre. Când am auzit “sa trăiască nea Dan” mi-am dat seama ca am intrat in cârciumă destul de târziu.

Miorița

În țara Mioriței, în ultima sută de ani, nu s-a priceput un lucru simplu: „Oaia o tunzi de mai multe ori, dar o jupoi o singură dată”. Dacă înțelegeam, măcar asta, lucrurile ar fi stat cu totul altfel în politică, afaceri, căsnicii, concubinaje și alte relații interumane.

Europeanul Bursa

http://www.bursa.ro/euro2016/&articol_ce2016=300593.html

http://www.bursa.ro/euro2016/&articol_ce2016=300622.html

http://www.bursa.ro/euro2016/&articol_ce2016=300662.html

http://www.bursa.ro/euro2016/&articol_ce2016=300763.html

http://www.bursa.ro/euro2016/&articol_ce2016=300867.html

http://www.bursa.ro/euro2016/&articol_ce2016=301037.html

http://www.bursa.ro/euro2016/&articol_ce2016=301214.html

http://www.bursa.ro/euro2016/

 

Europeanul Metropolis

O selecție de ”lucrări” cultural fotbalistice:

http://www.ziarulmetropolis.ro/uriasul-cu-picioare-de-lut-si-dansul-lui-zorba/

http://www.ziarulmetropolis.ro/porumbescu-vs-pann-creanga-contra-eminescu/

http://www.ziarulmetropolis.ro/romania-generalilor-si-albania-lui-kadare/

http://www.ziarulmetropolis.ro/birlic-in-rolul-lui-othello/

http://www.ziarulmetropolis.ro/ciocolata-rom-ceasul-orex-si-banul-la-saltea/

Numere

„Anii, iubirile și paharele de vin nu se numară niciodată”. Așa susțin italienii, am aflat asta dintr-un film de dragoste. Da, mă uit și la așa ceva în nopțile în care plouă cu lună plină. Evident, imediat după ce am aflat asta m-am pus pe numărat. Nu anii, pe aștia mi-i numără destul de des și apăsat alții. Unora le par prea mulți, altora destul de puțini, cred că există o tabără care-i consideră suficienți. Eram interesat de paharele de vin. Cum nu e specificată unitatea de timp, am luat-o de la capăt, de la primul, băut pe sub masă după plecarea musafirilor. Ce poți face altceva la miezul nopții? Am pus și paharele de cristal, dar și pe cele de plastic, inclusiv pe cele umplute doar pe jumătate – pe la 5 dimineața, răpus de numere și vin am adormit. În seara asta pornesc de unde am rămas, de la 20 de ani. Aaaa, am uitat iubirile. Am uitat!

Etichete și erotism

dedes33Oamenii au așteptări diverse de la alți oameni. Un om, o așteptare sau o asteptare de la un om, ori poate invers.

Săptămâna trecută am întâlnit (la Uzlina) un domn, care fizic depășise în fugă prima și a doua tinerețe, (în cască mi s-a suflat că pe prima am depășit-o și eu)  dar care sufletește era bine ancorat în al treilea deceniu de viață. Omul are, pentru că mai trăiește după întâlnirea cu mine, un talent rar de a duce absolut orice discuție în zona eroticului, după care, invariabil, vine și cu câte un banc fără urmă de perdele, edificator pentru cei mai grei de cap și ruinător pentru pudibonzi. Că vorbești de sapă, de blugi rupți, recolte, pescuit, bărci, noapte, zi, limbi straine, bani, muzică el te aduce la punctul de plecare al tuturor oamenilor (sper că nu trebuie să vă spun un banc pe aceasta temă) sau nu neapărat, deși activitățile sunt înrudite. După câteva zile m-am obișnuit și cu stilul și cu omul. La un moment dat a început o discuție cu tentă religioasă în care apăreau Adam și Lucifer. Instinctiv mi-am pus o mână în capul defrișat de păr și mă pregăteam pentru o avalanșă de blasfemii pornografice. Când discuția a ajuns la capăt, mi-am dat seama că nu reținusem nimic din ea, tocmai pentru că fusese extrem de serioasă, iar eu mă așteptam la cu totul altceva. Orizontul de așteptări îmi fusese înșelat tocmai pentru că îi pusesem omului o singură etichetă.

Mi-am dat seama că inclusiv eu am prieteni din adolescență, care, în ciuda deceniilor de post, rugăciune și maximă seriozitate, încă mă văd ca pe zurbagiul de la 20 de ani. Mulțumesc prieteni!

 

Imagini

13170079_10209410122680197_1792156833_oAdesea, după ce am vazut o fotografie, m-am întrebat „oare ce a fost după?”, în special la imaginile de la petreceri (aniversări, nunți, sărbători legale sau ilegale), în care invariabil toată lumea radiază de fericire.
Ce a fost după această imagine, în care apar eu și un guguștiuc? Puțină viață. Crudă.
O familie tânără de guguștiuci au decis să-și crească urmașii într-un ghiveci de pe balconul apartamentului nostru. Decizia părea înțeleaptă. Ca un vechi columbofil care la un moment dat avea peste 100 de porumbei, chiar dacă viața m-a dus în locuri unde mai greu poți crește animale, am amenajat pe balcon un mic loc unde porumbei, guguștiuci sau vrăbii pot să găsească ceva de mâncare. Ne-am bucurat de prezența guguștiucilor și am decis să ne restrângem la maxim activitatea pe balcon, ca să nu deranjăm. Cadrul idilic a durat câteva zile, foarte puține, până într-o seară când o cioară a atacat nemilos cuibul, răpind un ou în urma unei bătălii disproporționate, la care am fost martori eu și fata mea. Am intervenit, dar răpitoarea s-a mișcat mult mai rapid. A doua zi, în lipsa noastră, cioara a atacat din nou, iar seara cuibul era gol, părăsit.
Amărăciunea copilului m-a făcut să mă simt vinovat, am oferit cuiva, chiar și unui guguștiuc, iluzia protecție pe care de fapt nu o puteam oferi. Oare nu facem asta în fiecare zi?

Din toate cate nimic

2 visitors online now
1 guests, 1 bots, 0 members
Max visitors today: 10 at 03:45 am UTC
This month: 25 at 07-23-2016 01:20 pm UTC
This year: 30 at 01-10-2016 10:58 pm UTC
All time: 276 at 01-02-2011 09:45 pm UTC