2

România, vineri după prânz

Cine mă cunoaşte poate depune mărturie (sper!) pentru faptul că sunt un tip foarte puţin băgăcios, guraliv, insistent. Cine mă cunoaște și mai bine știe că sunt exact ca cenușa din vatră, amintirea unui foc, care nu arde, dar în care dacă sufli riști să te mânjești bine.

Cu toate acestea nu trece săptămână de la Dumnezeu să nu ajung să dialoghez cu cine nu mi-aș dori, prin piață, pe stradă, la mall, în autobuz, tren sau tramvai. În metrou nu.

P1070730

Povești de Crăciun: Bradul

Într-o lume cu puţine bucurii bradul de Anul Nou (autoritățile deciseseră că nu poate fi de Crăciun) era una mare, fixă și repetitivă. De la 1 decembrie, care nu era Zi Națională, începeam cu întrebările și presiunia. „Când îl cumperi? Când îl împodobim?”. Insistența îmi era răsplătită, astfel că în jur de 15 decembrie bradul/molidul era împodobit, iar de Revelion trei sferturi din ace erau déjà pe jos.

spc217-9635c

1 Decembrie la Găeşti

Era Ziua Națională doar de doi ani, dar eram deciși să o sărbătorim. Așa era atunci, toate erau noi, de la conducători până la imn. Evident era mai comod patriotismul în august decât cel din decembrie, presupunea mai puține haine. Capitalismul abia făcea primii pași, așa că nu existatu prea multe baruri în orașul aflat la 5 km de râul Argeş, erau 4-5, așa că nu aveam pe unde să plimbăm prea mult patriotismul.

cropped-4b62.jpg

Trotuare înguste

Grăbit, fără motiv, încercam să depășesc o doamnă, care avea tot timpul din lume, pe un trotuar îngust din zona Parcului Cişmigiu. Având un simț special sau un ochi la spate, doamna reușea să se miște stânga-dreapta în sincron cu mine. Atacam pe lângă perete, brusc vira și ea, luam la șters praful de pe mașini, în aceeași secundă făcea același lucru și doamna. Când mă hotărâsem să îmi continui drumul pe mijlocul şoselei, cu riscul unui accident, am observat o zonă în care trotuarul se lărgea, am accelerat, dar ghinion în plin proces de depășire am acroșat-o puțin cu mâna dreaptă.

fo

Eu, vecinul manelist

Cu stupoare am aflat că în mintea şi ochii unei doamne (undeva spre 50 de ani, din ce informații dețin este medic) care locuieşte în acelaşi imobil cu mine sunt: vecinul manelist. Cum am aflat? Doamna are un câine, o împerechere reușită între lup german și maidanez românesc. și de câte ori se plimbă cu el pe afară, doamna îi vorbește mult și destul de tare.

P1070060

Frigul, un student din provincie

Mi-a bătut la ușă frigul, am vrut să-l întreb de unde vine la ora aia,dar – viața e o autostradă plină de „dar-uri” – am zis să nu mă bag în cântecele altora, așa că l-am poftit în casă.

„Băi nene, miroși a toamnă de îmi vine să-mi bag sufletul în priză, să îl mai încălzească Enel-ul cu o factură record”, i-am zis fără jenă.

19657035_1403233676378673_1161447753483898784_n

Webstock 2017

Ce spun eu: „A fost bine anul trecut, așa că vreau să verific dacă mai binele este dușmanul binelui!”

Ce spun organizatorii: „Webstock, cel mai mare eveniment de social media din Romania, reuneste comunitatea pasionatilor de online si aduce in prim-plan ultimele tendinte din social media. Te asteptam sa participi la sesiunile sustinute de speakeri renumiti si la Gala Webstock Awards in cadrul careia vor fi premiate cele mai bune proiecte din online-ul romanesc realizate in ultimul an.

chi

Don Quijote se întoarce cu o chitară în mână

Căutând o idee de cadou pentru cel mai tânăr membru al familiei am eşuat, se putea altfel, printre amintiri şi brusc mi-am dat seama că am niște datorii. Suport multe, dar sub nicio formă să fiu dator, indiferent de datorie, indiferent de om sau situație, fac tot posibilul să mă achit, mai ales când e vorba de restanțe morale.

M-am trezit bântuit de două cadouri. Am primit multe lucruri, în diverse ocazii. Cărțile le-am citit, pe toate, hainele le-am purtat, cu grijă, undițele le-am „pescuit”, în ape liniștite, cu cuțitele am tăiat, fără să rănesc, …

super-dantura-cal

CALUL

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

Mândria lui Florea era ca vai de ea, slabă, chioară, bătută, abia mai trăgea la căruță. Chiar dacă în perioada aceea, mijlocul anilor 80, nu se prea vorbea de protecția animalelor, totuși existau oameni miloși care îi cereau să-l omoare ca să nu se mai chinuie. „Cai buni căruță bună: Florea”, așa îi făceau reclamă omului, calului și atelajului copiii din sat.

1 2 3 73