Răutatea îngheață încet,
mai întâi în colțul gurii,
unde cuvintele
stau înșirate
ca niște păsări speriate.
Apoi în mâini,
care nu mai știu
dacă să lovească
sau să ofere,
puțină căldură în tăcere.
Îngheață când aerul se limpezește
și nu mai ai unde ascunde nimic,
nici măcar licărul unui chip
pe care l-ai iubit
și l-ai uitat subit.
Îngheață în clipa în care îți dai seama
că nimic nu te mai încălzește
și tot nimic nu te mai rănește!
