Lună după lună, noi urcăm spre cer,
Trepte de iubire sprijină povara.
Binele rămâne, cele rele pier,
Doar în doi rămâne veşnic primăvara.
Zilnic antrenaţi, paşii nu mai dor,
Drumul o coteşte spre tăceri mai moi,
Tot ce-a fost frumos creşte-n viitor,
Unde Eu dispare şi rămâne Noi.
Timpul ne încearcă, dar ne ţine strâns,
Ca un nod de iarbă sub furtuni aprinse,
Ce am plâns odată s-a topit şi dus
Doar prin bucurie, umbrele-s învinse.
Nopţi fără răspuns ne-au fost adăpost,
În ele-am topit patima-n tăcere,
Toate câte-au fost au avut un rost
Iar acuma ştim, dragostea-i plăcere.
