Tot numărând din doi în doi,
Am râs cu soare, am plâns cu ploi,
Și-am înțeles, deloc târziu,
Că până-apun, voi tot fi viu
Și am nevoie de iertare,
Pe care nu am să le fac,
Iar de greșiți, promit să tac,
Că vorba spusă prea ușor
Te las-ades făr’ de ajutor.
Și anul nou ce va să vie
Nu-ncape-n inima pustie.
