De fiecare dată când aud explicația „suntem mici, nu contăm”, invocată ca scuză pentru lașitate, îmi vine să apuc drumul codrului. Nu pentru haiducie, ci pentru izolare totală. Când ești mic și te simți presat de „unul mare” – care, dacă vrea, oricum te înghite – nu ești lipsit de opțiuni. Dimpotrivă. Poți fi curajos, poți demonstra inteligență, fermitate, caracter. Poți merge, dacă vrei, chiar pe calea eroismului. Evident nu intră în discuție nebunia.
Sigur, dacă ai apucături de vierme, există și alternativa speranței că talpa uriașului te va ocoli și vei supraviețui strivit doar pe jumătate.
Ca să-mi continui, firesc, exercițiul legat de antipatiile politice – din nefericire, după 36 de ani încă nu e cazul de simpatii – Nicușor Dan rămâne „consecvent”: inadecvat ca primar, inadecvat și ca președinte. Cu Bolojan, evident, nu aș ieși nici măcar la un ceai de tei. Nu frecventez, în această viață, oameni lipsiți de un minim simț al umorului.
Iar ca să nu existe dubii: pentru restul politicienilor, poziția rămâne neschimbată. Antipatie totală.
