Ieri, la radio, am primit un mesaj de la un ascultător anonim: „Ai îmbătrânit, maestre”.
Evident că instantaneu mi s-a zbârlit creasta precum la cocoș după ce în oală se adaugă și borșul.
Altfel, am observat recent că oamenii și timpul au început să se comporte cu mine într-un mod suspect de respectuos.
Tinerii îmi spun „dumneavoastră” fără să fie obligați de părinți.
La farmacie, doamna de la tejghea îmi recomandă invariabil vitamine; ea se gândește la articulații și la ficat, eu la prostii.
Când mă ridic de pe scaun, scot sunete pe care altădată le auzeam când se deschideau ușile garajului… ca să scot bicicleta.
Telefonul îmi mărește automat literele, iar eu mă fac că nu observ.
Când ascult noile tendințe muzicale, am senzația că înregistrarea a fost făcută într-o hală în care sunt testate aspiratoare.
La supermarket, casierița îmi spune „să aveți grijă de dumneavoastră”, cu un ton pe care medicii îl folosesc înainte să-mi facă anestezie totală.
Mă surprind rostind propoziții pe care, în tinerețe, le consideram semne clare de final de drum: „e prea tare muzica” și „cine a lăsat lumina aprinsă pe hol?”.
Dar toate acestea nu înseamnă absolut nimic.
Am acumulat, pur și simplu, un strat protector de experiență.
Genunchii mei nu trosnesc; comunică discret între ei. Coloana nu scârțâie; mă aplaudă!
Nu mă ridic mai greu din fotoliu; doar acord corpului timpul necesar pentru a analiza strategic oportunitatea deplasării.
Nu uit unde mi-am pus ochelarii; doar îi testez pe cei din jur, ca să văd cine mai este atent.
Nu evit scările și pantele abrupte; practic o formă avansată de economie a resurselor.
Nu mă culc mai devreme; pur și simplu prefer să surprind noaptea nepregătită pentru somn.
Nu am îmbătrânit. Am devenit o ediție de colecție, cu mici imperfecțiuni de suprafață, dar cu mecanismul intern perfect capabil să funcționeze încă mulți ani.
PS
Pentru conformitate, strict autentic! Am mers să schimb bateria la ceas. Meșterul lucra împreună cu fiica lui (20-25 de ani). I-am dat ei ceasul. El era ocupat cu altceva fiind și puțină îmbulzeală. Într-un final ceasul meu a ajuns la el. Întreabă: „Al cui e?”. Fata răspunde calm: „Al băiatului cu barbă și șapcă”.
Ați ghicit: băiatul eram eu!
QED
