Țara noastră e bolnavă și, de data aceasta, boala pare mortală. Un cancer politic cu metastaze în societate strange România din toate părțile.
Am râs superior la enormitățile debitate profetic de Călin, iar acum ne pregătim să plângem amarnic în fața inadecvării și lașității lui Nicușor.
Am avut mereu convingerea că partidele autohtone, toate, au ceva toxic în ele, dar recunosc că nu am crezut că ticăloșia poate fi atât de mare.
Nu am fost niciodată un optimist, dar parcă niciodată nu am fost atât de pesimist. E rău și răul vine peste noi din toate direcțiile.
Ne uităm la ceea ce se întâmplă și avem tot mai puține motive să credem că lucrurile se vor îndrepta de la sine. Iar oamenii cinstiți, împinși către margine, nu mai știu dacă să se revolte, să plece sau pur și simplu să aștepte următoarea lovitură.
E prima dată când aș dori să plec, dar nu într-o altă țară, ci într-o altă lume.
