Începutul poveştii sună aşa: Făt Frumos, lovit de calviţie, se plânge bunului său unchi Sam, uşor întunecat la ten din cauza grijilor, că Zmeul de la răsărit are de gând să o calce în picioare pe Ileana Cosânzeana cea plină de podgorii şi rakeţi şi că el nu are în dotare decât o praştie mică, uşor ofilită prin părţile elastice, şi i-ar trebui un scut fermecat. Oamenii răi au interpretat în fel şi chip basmul. Iată una din variante:
Biserica şi Armata sunt cele două instituţii în care compatrioţii noştri au cea mai mare încredere. Aceasta este una din puţinele constante ale ultimilor 20 de ani. Mai nou, aflăm că dotarea celei de-a doua instituţii i-ar permite cel mult o confruntare cu un Goliat modern. Acest lucru este suţinut de preşedintele statului, şi chiar dacă afirmaţia este însoţită de deja clasicul râs hăhăit, nu prea poate fi încadrată la categoria glume.
Simţul umorului este considerat o calitate. Capacitatea de a stârni conflicte la fiecare pas este un mare defect. Când calitatea se împleteşte cu defectul, efectul este unul exploziv pentru cei din jur. Dacă această combinaţie se regăseşte la un şef de stat, lucrurile sunt mult mai grave. Ultima declaraţie, legată de telegrama WikiLeaks, potrivit căreia, în 2008, preşedintele s-ar fi temut de un conflict militar cu Rusia, ar stârni un haz nebun la o şuetă cu prietenii, având în ea şi stropul de defetism mioritic, dar ar avea efectul invers când este făcută publică de la înălţimea funcţiei ocupate, vremelnic, de Traian Băsescu: „În 2008, România dispunea de câteva praştii cu rază lungă de acţiune şi era gata să declare război. Iar acum avem vreo două praştii în plus”. Aşa apreciază preşedintele că se prezenta armata unui stat la patru ani după ce acesta devenise membru NATO cu drepturi depline. Cum vor primi gluma aceasta părinţii soldaţilor morţi în teatrele de luptă internaţionale? Adică preşedintele ştia că din punctul de vedere al dotării armata este la nivelul praştiei, dar asta nu l-a determinat pe Comandatul Suprem al Forţelor Armate să decidă retragerea trupelor noastre din zonele fierbinţi ale globului, aşa cum este Afganistanul. Cum vor primi gluma aceasta partenerii noştri americani, pe care tocmai i-am vizitat cu căciulile în mâini, când vor afla că pe malul Dâmboviţei, complicatul lor scut antirachetă este evaluat cam la două praştii, acelea pe care le avem în plus în prezent? Unii sunt catalogaţi trădători pentru că nu au avut curaj să se opună lui Stalin, dar nu e nicio problemă când altora le tremură izmenele şi o dau pe glume dacă strănută Putin. Personal poţi rămâne în istorie şi doar pe bază de poante, dar ca naţiune nu ai nicio şansă să rezişti când eşti plasată la secţiunea glume….
Continuarea în Bursa.
