Uneori vrei să-ți pierzi unul dintre simțiuri. Ca să te scutească de un chin. Serveam liniștit o omletă cu tot ce trebuie în ea, ascultam un album de chitară clasică și priveam,pierdut, pe fereastă, în zare.
Zarea mea se oprește la mai puțin de 100 de metri, unde este un bloc de 10 etaje. Asta e, ”zările-au uitat să mă mai doară”, spune poetul. Pe mine nu. Când tocmai luam o înghițitură bună, la balconul de la etajul 4, de vizavi, iese o doamnă, între 60 și 90 de ani, la bustul gol. Vai, stomacul tremură, de fapt nu știe ce urmează. Doamna scutură un prosopel cu mișcări largi. Sânii, două batiste de înmormântare, flutură și ei peste balustradă. Un fluture cu aripi fleoșcăite mă amenință de la distanță.
Privesc șocat,
ouăle vor să revină în găină,
pâinea se face făină,
eu vreau lumină,
multă lumină ca să mă orbească. Doamna intră în casă. Eu nu știu ce să fac, ingurcitez sau regurgitez? E sâmbătă dimineața, de ce stau într-un cartier de pensionari? Poate cineva să-mi șteargă memoria foarte recentă?
Fluturele dă din aripi, vine, vine, oooh, vai!!!!!!
****Imagine din filmul Malena!
