Ora 8. Bloc comunist plin de capitaliști. Țrrrr. Deschid ușa, un om(de la o vreme nu prea mai știu să fac distincție între bătrân și tânăr) mozolit bine de noroi mă întreabă dacă primesc cu colindul. Hâț, desigur. Scoate un clopoțel fără limbă, adică mut, îl agită și glăsuește: „Ho, ho, ho. La mulți ani!”
Tăcere, doar clopotelul se mai agită fără să scoată un sunet. Mă uit la el, se uită la mine. Mă uit mai lung, iar el îmi zice: „gata, am terminat”. Simt că trebuie să fiu generos, oricum am luat recent salariul, în fond omul a făcut un scurt rezumat al vieții mele, așteptari mari urmate de… „gata”.
Da, stiu, asta e drama multor femei, dar nu mă aventurez pe această strada.
Ho, ho, ho. Gata.