Există o uimire, mai mult sau mai puţin sinceră, legată de succesul pe reţelele de socializare al unor personaje nedăruite de natură cu nimic. Invariabil se pune problema drumului greşit pe care a pornit-o lumea. Cred că ne pripim. Dacă facem recurs la memorie (cine o mai are) ne aducem aminte că oamenii cei mai cunoscuţi dintr-un sat/cartier erau beţivul şi doamna dezinhibată în raport cu bărbaţii. Absolut toată lumea îi ştia şi le urmărea faptele de vitejie. Altfel, dar pe același palier, invitat într-o emisiune la radio (Sport Total FM), am vorbit, printre altele, despre cărţi şi am ajuns, inevitabil, la arderea lor în piaţa publică după modelul din ” Fahrenheit 451º”. Am zis că nu o facem la propriu (facem tot mai puține la propriu, totul e virtual), dar că fiecare filmuleţ privit pe Tic-Tok înseamnă arderea unor pagini.