Pierdut în lupte mici de ceas cu ceas,
pierd marele război al vieții mele.
Mă rispiesc țipând fără de glas
și mă târăsc în colb visând la stele.
Mi-e frică de tăceri ce nu mai mor,
de pași străini ce calcă prin ființă,
de umbre ce se surpă-n interior
de răni ce nu cer sânge, ci credință.
Mă-mbrac cu înserări și mă dezbrac
de dimineți ce încă mă mai dor,
alung din mine ceruri ce se sparg
de-același grandios și inutil decor.
Mi-e greu să port armura de-ncercări,
când dinăuntru timpul mă doboară,
și din dureri, orgolii și uitări
iau lumea și-o refac seară de seară.
