Când mă aşteptam mai puţin am reuşit să revin, cu tot şi toate, pe strada Liceului Nr. 2 din Găeşti, în plină adolescenţă. Alchimistul acestei întâmplări: Nicu Nicuşor şi chitara lui, un om care evocă oraşul tinereţilor noastre, desfăşurate în ”timpuri” diferite, ca nimeni altul. Viaţa oferă mereu surprize, dar să aibă acest efect asupra mea tocmai un profesor universitar, specializarea matematică, e o surpriză cu care greu mă obişnuiesc.
M-am prezentat la locul întâlnirii mai bătrân ca niciodată, după două luni petrecute în anticamera Infernului personal, timp în care am trăit cu spaima că pot pierde aproape tot, inclusiv amintirile, fără să pierd, de fapt, nimic fundamental.
Vers după vers, acord după acord am păşit spre locul din care nimeni nu mă poate alunga, un Paradis în care autobuzele încă mai circulă din centrul Găeştiului până la capătul podului de peste Argeş, unde toate grijile lumilor trecute şi viitoare se sprijină pe umerii părinţilor mei, iar eu visez liniştit că peste ani voi cunoaşte pe cineva, unic, care îmi va oferi şansa să fiu tatăl celei mai speciale fete din lume.
M-am simţit din nou tânăr, naiv, bun, generos, aşa cum am fost cândva şi nu voi mai fi niciodată.
E o experienţă care merită trăită, chiar şi pe terasa unui bar dintr-un colţ de Bucureşti, iar dacă aţi fost la un moment dat tineri şi fericiţi pe străzile din Găeşti ştiu un om care vă poate oferi acces la propriile amintiri.
Rămâne cum am stabilit: ”Fericirea miroase a tine”!
