I.
Doamne, lasă-ne să înotăm în marea uitării,
să ne spele cu totul de praf și doruri.
Ferește-ne să privim prea adânc
întunericul din sufletele noastre.
Dă-ne cât ne trebuie,
nu cât ne dorim.
II.
Am uitat prea des tăcerea,
am chemat zgomotul lumii
ca pe un prieten.
Ne-am hrănit cu visuri mărunte,
dar inima încă flămânzește
după simplitate și adevăr.
III.
Dă-ne ochi limpezi să vedem lumina,
umeri tari pentru povara altora,
inimă caldă să nu judecăm pripit.
Păstrează-ne smeriți precum ierburile câmpului,
și totuși înalți ca arborii de lângă izvoare.
IV.
Când valurile uitării se vor închide peste noi,
fă să rămână, în urmă, o clipă de iubire,
un licăr ce nu se stinge,
un gând bun, ca în prima zi a vieții noastre!
