Pentru un suflet sensibil e foarte greu să afle că în locul unde și-a petrecut ziua, la terenurile de fotbal de lângă Parcul Drumul Taberei, exact în timpul în care s-a dus să se hidrateze cu o ciorbă caldă, părinții unor mici fotbaliști au dat spectacolul vieții lor bâtându-se precum chiorii în fața copiilor. Bătaia…
Autor: dedes
Rufe murdare
Până unde se poate merge cu spălatul rufelor în public? Până la capăt, inclusiv cu uscat și călcat…în picioare, grație telefoniei mobile. „Mihai, eu nu știu ce să mai fac. Cred că trebuie să-l dăm la un after-school, poate acolo face ceva, deși cred că se va limita să copieze temele ca un robot. Cu…
Viața, femei și radio
Din când în când cerul vieții unui om se umple de nori îmbibați de versuri bacoviene. Din fericire orice scut de nori este spart de spade de lumină. Depinde foarte mult și cum ai setate și așteptările sufletului. Dacă singurul lucru care te poate însenina parțial este un sac de bani sau orice altceva care…
Tanti Geta
Tanti Geta a primit de la copii un smartphone. „Un chin pe bani”. E un ACER de 5 inch. „Ager de-un lat de palmă”. E destul de greu de manevrat. „E imposibil să faci ceva cu el, ia de vezi”. Tanti Geta începe să patineze cu degetul mare și arătătorul pe gheața ecranului. Mișcări ample…
Vârste
„Ploua infernal” și eu mă plimbam cu „ratb-ul”. Îmi place că ploaia îi face pe oameni mai tăcuți, uzi, vorbesc mai puțin. De mai bine de 30 de minute mă bucuram de tăcere când deodată o tânără doamnă îmi violează timpanele cu două cuvinte țipate isteric-interogativ: „Chiar suta?”. „Da mamă, o suta!” vine răspunsul pe…
Cum l-am salvat pe Pintea de la moarte
Recunosc din start că am o slăbiciune pentru actorul Florin Piersic. Am devenit ţinta glumelor familiei pentru că ori de câte ori îl văd la TV, într-un film, o piesă de teatru, emisiune de vorbăraie, suspend orice activitate, confisc telecomanda şi mă lăţesc pe canapea. Contează mai puțin că filmele cu el le-am mai văzut…
Lopeți și politețe
Ultima zăpadă căzută mi-a adus un motiv de bucurie. Lucrurile se schimbă în bine, cel puțin în ceea ce îi privește pe vecinii mei. De aproape un deceniu deszăpezesc aleea, destul de lungă – arareori ajutat – de la intrarea în imobilul în care locuiesc. Am mai povestit, dacă la început tinere domnițe m-au și…