Pe strada pe care locuiesc vine, adesea, un domn, să solicite trecătorilor un ajutor bănesc. Nu scoate o vorbă, dar nu e înconjurat de tăcere. Cântă la o muzicuță. A cântat și la nai, dar l-a abandonat de ceva vreme, probabil instrumentul s-a sinucis. La început nu i-am dat bani, să nu-l încurajez (cântă înfiorător…
Amor la metrou
Metroul bucureștean este păzit. Nu cunosc criteriile după care sunt angajați urmașii lui Kevin Costner, dar ele ar merita studiate cu atenție. Ieri am prins, din zbor, o pâlpâire a unei povești de dragoste între un el și o ea, angajați ai firmei de paza de la metrou. Era suficient de aglomerat încât ei să…
RMN
Vinerea nu e zi de aventuri. Am plecat să fac un RMN, cu stângul, deși problemele sunt pe dreapta! Înainte să mă pun pe drum am fost informat că trebuie să merg mai pe la marginea Bucureștiului (cealaltă margine față de aia în care stau eu). Când am făcut programarea locul de întâlnire era mai…
Telefon
Purtam necesitatea prin zona Gării de Nord. Era necesar să ajung la birou și trebuia să-mi plătesc abonamentul la telefon, îmi bătea în ecran termenul limită. Am ieșit de la metrou – a se remarca, o cam ”ard” pe sub pământ, mă pregătesc pentru viitor – și am scrutat orizontul. Peste drum am zărit o…
Dihania
Sunt in metrou, e ora cand inteleg viata unei sardele in conserva. Prind un loc. Vecinul de scaun se uita la niste semipornaciuni, cu sonor. Ma uit la el cu un soi de repros. Zero raspuns, e prins cu totul, i se zbate un ochi de am impresia ca va sari sa ma muste. Are…
„Sala așteptărilor pierdute”
PERSONAJE: • CERŞETORUL – om al străzii, neîngrijit, dar isteţ, cu o filozofie proprie despre viaţă. • DOMNUL CU BARBĂ – un om aparent respectabil, ironic, uşor cinic. • TÂNĂRUL – nu vorbeşte coerent, emite doar consoane sau vocale, e preocupat de un telefon. LOCUL ACŢIUNII: O sală de aşteptare dintr-o gară. Bănci vechi, un…
Prin noi înșine
Pe diverse canale, mai pe ocolite, mai cu mantă, primesc buchețele de amenințări (deocamdată voalate) legate de viitorul persoanei mele, pe motiv că mă exprim în public și în privat împotriva unui neica nimeni (Călin pe numele de botez), care debitează enormități și platitudini într-un ritm greu de egalat. Cum dementul context internațional pare să…