Viata si …
Uneori poeziile sunt dure precum realitatea si frumoase ca viata.
Mama
de Mircea Micu
Imi scrie mama “Ti-am facut mormant,
Ca nu se stie ce… si cum, si cand…
Tu chiar daca te tii in Bucuresti,
Stiu eu cat de strain si singur esti.
Are gardut de fier ce ne desparte,
Dar fi-vom mai aproape dupa moarte.
E din beton; sa nu fi suparat,
Dar toti vecinii s-au asigurat.
Ti-am pus compot de visini si gutui
si daca vrei sa ti-l trimit sa-mi spui.
A venit toamna, vremea e ploioasa
Si nu stiu daca ai sa poti veni pe-acasa.
Sa nu te culci tarziu, stiu eu cum esti
Si sa te-mbraci mai gros, sa nu racesti.
Noroc si sanatate, dragul meu!
Mormantul de beton l-am platit eu…”
emotionant, domnule dede.
chiar se potriveste cu vremea de afara.
nu mai spun ca ai reusit sa ma intristezi.
dar e o tristete placuta.
E o poezie care ma urmareste de mult timp. Nu am vrut sa intristez, dar asta e viata. Acum parintii ne telefoneaza, dar mesajul e acelasi.
Devastatoare poezia. brrr. chiar ca simti ca viata are gust de algocalmin pisat si inghitit din lingura. eu astept viata aia de apoi, ca tare frumos se vorbeste despre ea.
Din fericire, viata are in fiecare zi un alt gust. O zi matraguna, o zi miere,… si intr-o zi pui punct.
Domnilor, dar pana la punct mai sunt multe multe puncte, de diferite culori, arome, forme si suflete.
Cutremurator, si e bine asa, sa ne mai cutremuram uneori, sa cada straiele si machiajele inutile si false.
Si totusi nu v-ati intristat de tot boierilor, asa-i?… Hai mai bine la o cafa de-aia titirita cum zicea domnul De-Des-Le-Zice-Fain recent. Aduc dulceata de nuci verzi sau de trandafiri.