O trufanda lecturicală cu puternice tonuri melancolic – realist – amărui: John Steinbeck – „Fructele mâniei”. Este exact cartea de care aveam nevoie în acest început de iunie, o servesc rece şi în doze mici.
Când simt că nu mai am „gust” pentru lectură am câţiva autori pe mâna cărora merg la sigur pentru regăsirea apetitului. Steinbek e printre primii.
Un scurt fragment:
În ziua cînd au plecat oamenii şi cînd pentru prima oară a venit seara, pisicile s-au întors de pe cîmp, unde fuseseră după vînat, şi au început să miaune în cerdac. Iar după ce au văzut că nimeni nu se arată, s-au strecurat uşor pe uşi au devenit pisici sălbatice, au vînat hîrciogi şi şoareci de cîmp, şi-au dormit prin şanţuri în timpul zilei. După ce s-a lăsat seara, liliecii s-au oprit în uşă d e spaim a lumiii, dar n -a m ai trecu t mult şi-au zvîcnit înăuntru, şi-au înotat în zbor prin odăile goale, iar după cîtăva vrem e au rămas ziua în colţurile întunecate ale camerelor, atîrnaţi printre grinzi, cu capetele în jos şi aripile strînse, iar mirosul găinaţului lor a năpădit casele cele goale. Şi şoarecii intrară în case şi porniră să-şi adune seminţe de buruieni prin colţuri, prin cutii şi-n fundul sertarelor din bucătării. Veniră pe urmă şi nevăstuici să vîneze şoarecii, iar bufniţele cafenii zburară ţipînd prin case şi pe urmă iarăşi înspre cîmp. Veni şi o bură de ploaie. Buruienile se înălţară chiar în faţa pragului, acolo unde nu le fusese îngăduit, şi iarba începu să crească printre scîndurile cerdacului. Casele erau pustii şi o casă pustie repede se năruieşte. Pe acoperişuri apărură plesnituri pornite de la cîte un cui ruginit. Un strat de praf se aşternu pe podele şi doar urmele de şoareci, de nevăstuici sau de pisică veneau să-l tulbure. Într-o noapte, vîntul desprinse o şindrilă şi-o aruncă la pămînt. Suflarea următoare se-m piedică în gaura din locul unde fusese şindrila şi smulse încă trei bucăţi, iar aceea care-i urmă, alte douăsprezece. Soarele amiezii pătrunse prin spărtură şi aruncă pe podele o pată strălucitoare. Cîteodată pisicile sălbaticite mai intrau prin case, dar acu m nu mai mieunau la prag. Se mişcau asemenea umbrei unui nor pe deasupra lunii şi pătrundeau prin odăi, să vîneze şoarecii. Iar în nopţile vîntoase uşile se trînteau şi perdelele zdrenţuite fîlfîiau la ferestrele sparte.