Bine cu forţa

Sunt fan (am toate albumele) al telefoanelor primite de la diferite firme, care îmi propun asigurări- de viata -de moarte-de pensie,  prelungiri de contracte, minute în plus, stick-uri, mega biti, carduri. În general cei de la celălalt capăt al firului sunt foarte amabili, fapt ce mă sensibilizează şi mă determină şi pe mine să devin amabil, ascultând tot felul de propuneri senzaţionale care nu mă interesează absolut deloc, la final simţindu-mă să împachetez marele NU în tot felul de cuvinte inutile. Recent am primit un apel de la compania de telefonie la care sunt abonat de peste un deceniu. Un tânăr impetuos m-a luat tare încă din start, explicându-mi că ei efectiv şi-au bătut joc de mine în ultima perioadă, la banii pe care îi plătesc eu primind un fel de praf de pe tobă, ba mai mult a simţit nevoia să exagereze tăind aproape 100 de minute din cele de care beneficiez  gratis. Am încercat să repun adevărul pe picioare în privinţa minutelor şi ca să nu par complet fraier am zis că totuşi eram relativ mulţumit cu respectivul abonament. Nu a fost chip. Tânărul m-a pus la punct rapid şi în plus mi-a şi reproşat că la banii care îi dau trebuia să capăt şi nişte frimituri de internet şi din ce vede el, la mine bate vântul. Micul cocoşel care zace în mine a încercat să se burzuluiască de aici apărând o mică ceartă pe marginea minutelor pe care el pretinde că firma nu mi le dă şi pe care eu afirmam că le consum. Într-un final mi-a făcut o nouă propunere, generoasă, pe care fireşte am acceptat-0. Mulţumit de reuşită nu s-a abţinut să nu aibă ultimul cuvânt: „Acum sper că aţi înţeles că nu aveaţi atâtea minute cât susţineaţi?”. Cu ultimele forţe am dat cu telefonul de masă, oricum în baza noului contract o să pot să-mi iau altul. Cert este că am înţeles şi eu de ce românul încă tânjeşte după un dictator care să-i facă bine cu forţa.