P1060383

Adolescenţa

În mijlocul tuturor crizelor posibile m-am emoționat, până la o lacrimă cursă pe interior, citind o poezie și ascultând cântecul plămădit din miezul ei. M-a izbit o melancolie cu aromă de 17 ani (atât cât are fata mea acum), greu de închipuit și explicat, un dor de anii când monezile se devalorizau, economia se prăbușea, iar eu luam cu împrumut, ofeream cu dobândă, tezaurizam și risipeam fără remușcări cel mai valoros lucru cu putință: fericirea. Aș da bucuros toată averea pe care nu o am pentru o vară de adolescent. Ca părinte am un singur sfat pentru copilul meu: adună amintiri frumoase și depozitează-le în largile pajişti înverzite ale memoriei, e singurul rai din care nimeni nu te va putea alunga vreodată!

„Vânt, dumbrăvi, şi optsprezece ani …
Strada cu salcâmi sau cu castani,
primăvară-n balta renăscută,
zile ce-amintirea le sărută …

Fată cu mijloc de violină,
unde-i cartea noastră de latină,
mîzgălită, printre ablative,
cu distihuri şchioape şi naive ?
Adunai în ochii viorii
netraduse cărţi de poezii,
şi în mersul lin, de căprioară,
caligrafiai o rimă rară …

Dunărea-şi plimba în funduri stele,
noi le număram, plutind cu ele,
ameţea, de-atâţia nuferi, luna
şi-nvăţasem vorba : totdeauna.
Se-arcuiau din sălcii catedrale,
luntrea noastră se pierdea, agale,
către-o ţară de tăceri şi stuh.
Gânduri – pescăruşii din văzduh.
Sărutarea, caldă şi învoaltă,
avea gustul murelor de baltă,
dulce-nsângerată şi-amăruie,
anafor ce din străfunduri suie.
Pe nisipul plăjilor de aur
soarele ne-a-ntins cununi de laur,
fata mea de Dunăre şi şoapte,
fata mea cu păr de miazănoapte …

Hei, dumbrăvi de vise şi castani,
vânt, nisip, şi optsprezece ani …„
(Adolescenţă – Mihu Dragomir – volumul “Războiul”, 1954)

https://www.youtube.com/watch?v=_4ozrDOEkN8