P1070540

Povești de groază și tradiții vechi

Cum zilele acestea se vorbește intens despre Halloween, o sărbătoare de origine celtică, reinventată începând cu secolul XIX, vreau să înfing un țăruș în inima internetului cu o tradiție autohtonă mai veche decât Lumea Nouă.

Este vorba despre tămâiatul de a doua zi de după înmormântare. Există multe ritualuri  păstrate cu sfințenie în zona Munteniei , care se întreprind după dispariția fizică a unui membru al familiei: de la apa cărată dimineața la mai multe familii de către un copil, până la acoperitul oglinzilor și cana de apă și felia de pâine puse la fereastră.

Foarte important este tămâiatul mormântului, dar ritualul din prima zi este deosebit și nu necesită prea multe explicații. Trei femei merg la cimitir la primul răsărit de soare de după înmormântare și din momentul în care au ieșit din curtea casei până la întoarcere nu mai au voie să vorbească una cu alta. La cimitir una pune mai multe lumânări aprinse în jurul mormântului, a doua înfige între lumânări grăunțe de usturoi, iar a treia plimbă vasul cu cărbuni încinși și tămâie în jurul mormântului și izbește din când în când cu el de crucea de lemn. Totul în tăcere perfectă. România, secolul XXI, o lume care refuză să moară în ciuda avalanșei de tehnologii care vor să o bage în pământ.

Oricât de ciudate ne par unele tradiții, unitar, ele spun ceva despre un popor, despre temerile și aspirațiile lui, despre legăturile cu partea nevăzută a lumii, fac parte din moștenirea noastră culturală, iar cine nu le înțelege nu are niciun motiv să le ironizeze.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *