spc217-9635c

1 Decembrie la Găeşti

Era Ziua Națională doar de doi ani, dar eram deciși să o sărbătorim. Așa era atunci, toate erau noi, de la conducători până la imn.  Evident era mai comod patriotismul în august decât cel din decembrie, presupunea mai puține haine. Capitalismul abia făcea primii pași, așa că nu existau prea multe baruri în orașul aflat la 5 km de râul Argeş, erau 4-5, așa că nu aveam pe unde să plimbăm prea mult patriotismul. În plus tocmai sărbătoriserăm în grup, toată generația din „Liceul Teoretic”, până de curând „Industrial 2”,  „Majoratul”. Câțiva eram majori conform actelor, restul urmau să fie. Când am ajuns în ultimul bar, „La oglinzi”, în fond un container metalic unde se serveau cafele, sucuri și băuturi, mi-am dat seama că tocmai ratasem și ultimul autobuz, așa că trebuia să rămân în oraș până a doua zi dimineața. Se făcuse déjà 1 Decembrie.

Am făcut un plan de bătaie și a reieșit că urma să mergem (eu plus încă un prieten care ratase autobuzul) la un coleg acasă. Avea o cameră liberă, evident neîncălzită.  Din solidaritate, gazda a decis să doarmă cu noi, patul era foarte mare. Așa era prietenia în acele vremuri, mai sinceră și mai puțin dedulcită la comoditate. Am intrat în cameră, se afla cum se spune în zonă „la drum”, genul în care nu stă niciodată nimeni.Chiar și atunci existau frigidere mai călduroase decât respectiva cameră. De altfel, pe o măsuță exista un pahar în care era apă înghețată. Din nefericire camera continea mobilier, dar nimic de învelit și cum eram băieți discreți am zis să nu deranjăm restul casei. Din fericire într-un colț al camerei am zărit un covor persan făcut sul, o adevărată namilă. L-am derulat, am încheiat la toți nasturii gecile de pe noi, și ne-am învelit cu el. Era zdrobitor de greu, dar creea iluzia unei protecții contra frigului. Spre dimineață  a început să ningă, era superb, am ieșit afară, era mai cald decât în casă. „Dacă eram inspirați dormeam pe o bancă în parc, tremuram mai puțin”, am zis eu, iar gazda, căruia i se spunea și Sârbul ( pe motiv, ușor eronat, de origine) a pus o concluzie care încă mă mai urmărește: „Da, dar noi suntem români!”.

Exact asta suntem. La mulți ani!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *