181397905_1_644x461_pantofi-vara-cadre-mapn-chisineu-cris

Tomba

Am un „vecin de cartier” căruia îi spun Tomba. De ce? Pentru că e singurul nume de schior pe care îl cunosc în acest moment al vieții mele. De ani buni, omul, destul de senior, ca să nu zic bătrân de-a binelea, se deplasează de parcă ar schia. Tălpile se află în contact și într-o perpetută frecare cu solul, lăsând impresia că dacă ar ridica o singura dată un picior s-ar prăbuși definitiv. Nu l-am văzut cum urcă scările, cred că e un adevărat spectacol. Ne-am văzut doar pe trotuare.

Cum nu mă bag cu bocancii în viața nimănui, dar sunt ros și de viermele curiozității, am aflat, pe căi ocolite, care e treaba cu Tomba. Mă gândeam  că e vorba de un fost mare sportiv ,  de un soldat care a traversat Siberia pe schiuri și a rămas marcat sau poate la mijloc e o suferință, o boală rară.

Ultima variantă s-a dovedit a fi cea reală.

E vorba de o boală, gravă și foarte răspândită: sărăcia. Cu foarte mulți ani în urmă, pe când era șomer și mai avea ceva de tras până la pensie, omul a primit, de la o rudă, un lot consistent de pantofi de armată. Singura problemă a fost că toți pantofii erau numărul 44 și el purta 40. Cum calul de dar nu se caută la numărul de dinți, mai ales când nu ai de niciunele, omul a început să poarte pantofii, iar singura soluție ca să nu-i piardă pe drum, dincolo de clasicele improvizații (vată în bot, trei perechi de ciorapi, cartoane pe talpi) a fost să – și transforme mersul, trecând de la stilul săltăreț la împins-târșit.

Gurile rele susțin că Tomba are pantofi cât să lase moștenire unui regiment.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *