Rochia de mireasă şi 44 de pahare

Piaţa Valea Argeşului, sâmbătă, martie, soare, animaţie. Au ieşit urzicile (urmează ștevia, loboda și alte plante verzi ca primăvara) ceea ce ne dă speranțe, până în octombrie nu mai murim de foame.

Ieri s-au băut niște pahare, 40, 44, poate chiar mai multe.

Un domn agitat e urmat de o fată și un băiat. Fata e fata lui, e clar. Băiatul e încă beat, suge cu poftă dintr-o cutie de energizant. Are ochii tulburi și centrul de greutate dat peste cap, stă ușor înclinat spre spate. ”Gata, uite aici au și verighete, le luăm acum, că l-am prins, rezolvăm tot”, zice domnul în fața unui amanet. Fata îl trage pe baiat de mână. Acesta când aude de verighete încearcă să zică ceva, dar reușește să slobozească doar un nechezat, un inhoooo, care nu lămurește pe nimeni dacă e aprobator sau din contra. ”Probează tu” zice tatăl și îi întinde fetei un inel, ”Lui îi luăm cum o fi”. ”Doamnă, rochii de mireasă se găsesc prin zonă?”, mai întreabă domnul. Băiatul nechează din nou. Plec, nu suport dramele, și oricum nu înțeleg la ce era necesară rochia de mireasă în graba asta, mai ales că suntem în post.