Vineri la prânz, zi de salariu, sunt relaxat financiar (până luni), ascult Radio Antena Satelor. Se difuzează un reportaj din Deveselu. Discuții de tot felul. Pe fir intră mamaia Anica, se laudă pe ea și își laudă consătenii:
„Să știți că suntem oameni de treabă, foarte primitori. Dacă cineva vine să ne dea ceva, noi primim cu tot dragul, din toată inima. Suntem oameni deschiși”.
O altă voce vârstnică răspunde la întrebarea „ce le puteți spune americanilor?”:
„Să vină, mamă, îi așteptăm cu brațele deschise, să vină să ne facă locuri de muncă să muncească aia tineri, să aibă grijă de noi, să ne dea bani, noi nu refuzăm pe nimeni. Îi așteptăm”.
Veșnicia s-a născut la sat. La fel și eu. Ne știm, am copilărit împreună. Aud că vrea să emigreze. Eram primitori și atunci, dar încă nu fusesem altoiți în cerșetori. Semințele alea, plantate odată cu pomenile electoral-sociale, cu găleți, zahăr, ulei, tigăi, nu aveau cum să nu rodească.
Avem pământ foarte bun.
Roditor.
Primitor.
Ne așteaptă pe toți!
