Categorie: O lume minunata

I. Doamne, lasă-ne să înotăm în marea uitării, să ne spele cu totul de praf și doruri. Ferește-ne să privim prea adânc întunericul din sufletele noastre. Dă-ne cât ne trebuie, nu cât ne dorim. II. Am uitat prea des tăcerea, am chemat zgomotul lumii ca pe un prieten. Ne-am hrănit cu visuri mărunte, dar inima…

Am prins o coadă serioasă la supermarket, deși abia se cioplea de 7.30. Din principiu nu servesc, nu am nostalgii naționalist-comuniste, dar de data aceasta am făcut o excepție, înaintașii mei (aflați mai în față la rând) erau foarte nervoși, în grup, iar eu, mare admirator de pisici, mor zilnic de curiozitate. Un domn, îmbrăcat…

Am fost steaua cuiva, într-o noapte de smoală, Am fost vinul unui chefliu rămas fără bani, Am fost leac pentru un om chinuit de-o boală, Am fost toiagul unui bătrân asuprit de mulţi ani. Am fost cântecul stins dintr-o mamă tăcută, Am fost pâinea-mpărţită pe-un colţ de cuptor, Am fost visul trăit de o inimă…

Când mă aşteptam mai puţin am reuşit să revin, cu tot şi toate, pe strada Liceului Nr. 2 din Găeşti, în plină adolescenţă. Alchimistul acestei întâmplări: Nicu Nicuşor şi chitara lui, un om care evocă oraşul tinereţilor noastre, desfăşurate în ”timpuri” diferite, ca nimeni altul. Viaţa oferă mereu surprize, dar să aibă acest efect asupra…

Pierdut în lupte mici de ceas cu ceas, pierd marele război al vieții mele. Mă rispiesc țipând fără de glas și mă târăsc în colb visând la stele. Mi-e frică de tăceri ce nu mai mor, de pași străini ce calcă prin ființă, de umbre ce se surpă-n interior de răni ce nu cer sânge,…

Tocmai ieșisem dintr-o biserică cu un prieten mai vechi decât multe dintre statele europene. Lumina era  tăioasă, căldura nervoasă, clopotele mângâiau aerul cu sunete metalice, iar sufletul meu era gata să ierte tot ce nu-mi greșise nimeni. Prietenul avea într-o mână, o pungă minusculă cu anafură — cadou liturgic, gluten divin. În cealaltă, portofelul, evident…

Parinţii nu ne mor!Copiii nu ne părăsesc!Prietenii nu pleacă! Parinţii nu ne mor,rămân în gesturi, în glasuri, în ADN,în mirosul de pâine coaptăşi în paşii care urcă scara de la Pământ la Cer. Copiii nu ne părăsesc,cresc în noi ca o frunză în interiorul trunchiului,trupul le umblă pe alte drumuri decât ale noastre,dar ne rămân…