Patrioţi

Doi muncitori fac o groapă în asfalt, dialogul e icnit, oamenii chiar muncesc. “Joi o să zugrăvesc, fac frumos de Crăciun”, “Cum joi mă?E sărbătoare mare”, “Pai nu e în calendar cu cruce roşie”, “Nu contează, tu eşti român sau bulgar?”.

Cunosc câţiva bulgari născuţi aici la nord de Dunăre, sunt printre cei mai mari patrioţi români pe care i-am văzut. Pentru un astfel de patriot, cred că merge şi patrioată, am o dedicaţie specială, o melodie cântată de  Ştefan Hruşcă, pe care îl urăşte sincer pentru că a părăsit România. Am zis patrioţi!

Ştefan Hruşcă – Clopotul reîntregirii

Legi şi profesori

Sunt leșinat după legi. Cum mai apare câte una, cum mă reped să o respect. Aflu din ziare că învățământului i se pregătește o nouă lovitură, pardon, lege.  “Cadrele didactice care aplică pedepse corporale sau îi umilesc pe elevi vor fi amendate cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei, potrivit proiectului elaborat de Ministerul Muncii, pentru modificarea Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. ”

Nu accept violența de niciun fel, așa că în primă fază sunt tentat să nu comentez. În a doua mă gândesc că nu e lege să nu fie interpretată de un românaș cu minte sprintenă, orientată exclusiv pe golănii, așa că mă apuc să interpretez paragraful cu umilința. Mă pun în pielea unui elev, deși îmi e greu din toate punctele de vedere, și mă gândesc care e cea mai mare umilință la care mă poate supune un profesor în fața colegilor și chiar a familiei: să-mi desconsidere inteligența, să-mi interpreteze cu rea credinţă informaţiile, sau lipsa lor, și să îmi dea note de la 1 la 4. Dăcă mă mai lasă și corijent e deja traumă psihică. Așa stând lucrurile de ce să nu primească domn’ profesor câte o amendă zdravănă ori de câte ori ţine să mă umilească în catalog. Cu puţină preocupare din partea unor elevi şi a familiilor lor, în câteva luni se lecuieşte tot sistemul de intransigenţă.

Raul Cârstea – Constantin Neculae – versuri de Virgil Carianopol.

Farrokh Bulsara

Cu exact 20 de ani în urmă eram extrem de supărat din cauza faptului că echipa naţională a României ratase calificarea la Campionatul European de Fotbal. Eram major şi supărat. Cred că mă prindea bine. Peste doar o zi mă întristam şi mai tare, proaspăt ajuns pe holurile liceului aflam de la un coleg că a murit formaţia Queen ( de fapt se stinsese Freddie Mercury, dar era acelaşi lucru din punctul meu de vedere). Eram la vârsta la care supărările treceau repede, un lucru mi-a rămas în minte: The Show Must Go On.

Omul invizibil

Eu sunt asta. Vineri am constat că am această însuşire. A fost nevoie doar de o mică sesizare la compania de cablu la care sunt abonat pentru a simţi pe propria piele ce înseamnă să devii invizibil. Când eram adolescent şi lecturam romanul lui H.G Wells m-am închipuit de câteva ori în această postură, nu intru foarte tare în amănuntele închipuirilor mele pentru că vreau să păstrez aparenţa de om întreg la minte.

Vineri însă, în doar un minut, am reuşit să devin invizibil pentru cei doi experţi ai cablurilor tv. După un clasic bună ziua, probabil ultra- deranjaţi de impertinenţa mea de a solicita să şi beneficiez de un produs pe care îl plătesc, tehnicienii m-au şters din raza lor vizuală şi auditivă. Am încercat să mă fac util, să dau unele explicaţii legate de defecţiune, am vrut să fiu amabil şi să extrag firele din spaţiile înguste şi întunecoase, dar nicio acţiune nu a reuşit să le capteze atenţia. Unul a început să povestească un film pe care tocmai îl văsuse pe Digi, şi aşa încercările mele de dialog au fost reprimate. Şi-au făcut treaba după care au plecat fără nicio explicaţie. Cei drept acum beneficiez de toate programele, dar invizibilitatea  persistă, niciunul din cei care se tot perindă prin televizorul meu nu pare să mă audă sau să mă vadă.

Ceaţă

.

.

.

.

.

.

.

Suntem în ceaţă,ne amintim doar ce ne convine din viitor şi pipăim trecutul cu bastoane imaculate, de orbi. Avem fire albe de păr în plus şi vise în minus.

Eficienţă

….

Mesajele distorsionate produc astfel de efecte. Preşedintele nostru se plânge pe toate drumurile, inclusiv pe unele europene, că ţara are “prea mulţi filozofi şomeri”. Şi o face în mod repetat, asta însemnând că e preocupat de subiect. Nu încape discuţie că sunt destui care îi interpretează frazele la modul cel mai propriu, iar efectele sunt vizibile. Conducătorul statului nu spune însă că pericolul nu vine de la filozofii şomeri ci de la mult prea mulţii analfabeţi plasaţi în puncte cheie.

AICI mai mult.

Muncă

Cine mă cunoaşte ştie că sunt îndrăgostit de muncă. Cum ar spune un clasic mă pot uita ore în şir la oameni care muncesc. Noua linie de metrou mi-a oferit, teoretic, această ocazie. În luna iulie prin faţa blocului a fost plantat un gard frumos şi lung din tablă, care a gonit toate maşinile din parcare şi care anunţa că vom avea metrou la scară. Am început să privesc pe geam cu emoţie, aşteptam muncitorii, eram pregătit să observ şi să analizez forfota. Şi muncitorii au venit…în noiembrie. Probabil au prins vreun semafor pe la Răzoare, dar niciodată nu este prea târziu.
Şi a început munca. În primă fază s-au ocupat de pomi şi flori, în doar 24 de ore făcând o lucrare serioasă. Dacă beau ceva tare şi mă uit din balcon în jos într-un unghi de 45 de grade mi-aş putea închipui că m-am mutat pe lună. Piatră, nisip, praf pe tot întinsul.După ce viaţa a dispărut de la nivelul solului a început munca. Se sapă gropi, se astupă aceleaşi gropi, se sapă din nou într-o dezorganizare care ar putea duce un neamţ la sinucidere. Pe mine nu, am citit “Meşterul Manole” când eram mic, aşa că suport orice în materie de construcţii. Cum îmi place să mă concentrez pe anumite personaje, azi mi-am ales trei favoriţi dintr-un muşuroi de oameni ai muncii. Am avut mână bună. Toţi trei au avut activitate în ora de observare. Primul chiar a muncit din greu, a cărat o roabă plină cu cizme de cauciuc de pe o parte a drumului pe cealaltă, de mai multe ori, în final le-a răsturnat şi a început să le păzească cu conştiinciozitate. Pentru al doilea m-am temut la propriu, a băut atât de multă cafea încât am crezut că va suferi un infarct. Al treilea era omul care aducea cafeau de la un mic magazin. Între două curse se scobea cu atâta conştiinciozitate în nas încât mi-am dat seama că este un specialist în minerit şi construcţia de galerii.

E clar, va fi metrou în Drumul Taberei. Şi ca Moldova, nici acesta nu este al nostru, ci al urmaşilor, urmaşilor noştri. (După această rostire Calboreanu cădea în jilţul domnesc- eu m-am prăbuşit pe un scaun cu rotiţe).

Din nou, noi

de Nichita Stănescu

Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi…
Ei au mâncat pâine,
părinţilor noştri le-au fost părinţi.

Dar noi, dar cu noi?…
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit şi s-au nemurit.

Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!

Nebunie

În fața unei biserici din București trăiește, la propriu, un tânăr inofensiv, care ascultă muzică la un casetofon cu baterii, și din când în când abordează diverși oameni, cărora le spune invariabil mamaie sau tataie,fără să țină cont de vârsta pe care o au. Indiferent de anotimp stă lângă un gard, amenajându-și un cuib din plăpumi și multe bucăți de folie, alături de el trăind câțiva căței care noaptea îl învelesc la propriu. Dacă până de curând își împărțea mâncarea obținută din cerșit cu prietenii necuvântători, de câteva zile pare să își fi canalizat resursele financiare pe cumpăratul de ”bobițe” pentru căței. El mănâncă mai puțin dar e fericit să-i vadă pe câini satisfăcuți. Așa se manifestă din când în când  nebunia, generozitate prost înțeleasă.

Eroi

“Eroi pozitivi şi negativi dispar la grămadă, fiind condamnaţi la uitare de vremuri, locul lor fiind luat rapid de alte personaje, mai apropiate de trăirile secolului 21. Puţini copii mai au coşmaruri cu vrăjitoare, vampiri sau zmei cu multiple capete, dar mulţi se tem, la propriu, de banca cea nemiloasă care trimite somaţii şi-i ameninţă pe părinţi că vor rămâne fără casă, maşină sau frigider. Aceasta este realitatea. Lumea poveştilor pare să fi câştigat un nou personaj negativ de anvergură, mult mai înspăimântător şi de ce nu, mai palpabil decât Lordul Voldemort, duşmanul lui Harry Potter.”

…

restul aici.