Alb – negru
Fan declarat al filmelor vechi, gust oricând cu plăcere un western, mai ales dacă e produs cu minim 5-6 ani înainte de venirea mea pe lume. Aflat în plin proces de dezgropat pelicule, am servit în alb şi negru un HIGH NOON din 1952. Cu 4 oscaruri în tolbă, filmul este un western clasic, care zugrăveşte o lume interesantă. Reţeta e simplă, avem un tip cinstit, întâmplător şerif, un infractor fără scrupule şi la mijloc, pe post de umplutură care cade greu la stomac, o întreagă societate paralizată de frică şi interese meschine care nu este capabilă să intervină în favoarea dreptăţii. Evident că nu doar la Guerilla “binili învinge”.
Şi care e poanta? Nici una, dar dacă toată lumea discută despre filmele noi pe care le-a văzut de ce să nu bag şi eu la înaintare vechiturile.
sapa dedes, sapa! in curand o sa dai peste primul western din istorie. dar nu iti spun ‘care este’ :p
(frumos zugravit high noon-ul, in cateva vorbe, sa stii!)
iar in ceea ce priveste interesul unora pentru filmele abia aparute, o fi vreun snobism ranced la mijloc, nu stiu ce sa-ti spun…
nu e nici un snobism la oamenii cu filmele noi.
unii servesc branza proaspata, altii se dau in vant dupa o telemea veche (de branza buna in burduf de caine nu e cazul sa vorbim, pt ca nu avem de ce).
acuma ma retrag sa mai sap putin, desi simt ca m-am impotmolit intr-un filon zdravan de John Wayne.
sau intr-o sticla aproape goala?